La cinci luni de la depășirea termenului inițial de finalizare a lucrărilor de reabilitare parțială a stadionului municipal din Sibiu, Primăria a decis să renunțe la serviciile asocierii Construcții SA – Arhimus SRL.
Reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu arată că au renunțat să mai acorde și o a treia șansă celor de la Construcții SA. Firma respectivă a fost liderul asocierii angajată în decembrie 2017, pentru suma de 6,93 de milioane de lei, să proiecteze și execute lucrările de reabilitare a stadionului municipal Sibiu (etapa I de modernizare). În trei luni de proiectare și șase de execuție, asocierea amintită ar fi trebuit să demoleze tribunele dinspre Sala Transilvania, să reabiliteze o parte din peluze și să efectueze ceva lucrări de reparații și modernizare la tribuna oficială și pista de atletism. Contractul s-a poticnit încă din faza de proiectare, perioadă care a fost prelungită, după care împotmolit la lucrările de la tribuna oficială.
Ultimul termen extins pentru finalizarea lucrărilor a fost 15 martie 2019. De atunci și până acum, între Primărie și firma de construcții s-au purtat negocieri pentru o nouă prelungire a termenului de finalizare. De această dată, însă, negocierile au luat o altă turnură decât ultimele două de acest fel. ”Având în vedere faptul că lucrările nu au fost finalizate conform contractului și în termenul prevăzut de acesta, executantul SC Construcții SA - Arhimus SRL a fost notificat privind punerea în întârziere. În conformitate cu clauzele contractuale, în data de 15 aprilie contractul va fi considerat reziliat de drept, iar până la acea dată executantul va continua să plătească penalizări de întârziere”, arată reprezentanții Primăriei Sibiu la solicitarea Turnul Sfatului.
Administrația locală nu a răspuns, însă, la solicitarea referitoare la totalul penalităților pe care cei de la Construcții SA l-au plătit până acum.
Ce urmează?
După rezilierea contractului ar trebui realizată o expertiză care să analizeze volumul și calitatea lucrărilor realizate până în prezent. Pe baza acestei expertize ar urma lansată o nouă procedură de achiziție pentru finalizarea lucrărilor. Din istoricul achizițiilor derulate în ultimii ani de administrația locală, durata acestora însă se poate prelungi chiar și mai mult de un an. În tot acest timp, ca și până acum, echipa locală de fotbal va trebui să joace meciurile ”de acasă” pe alte stadioane din România.Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sala Transilvania , Turnul Sfatului , reabilitare drumuri comunale , Prestări Construcții , Primăriei Sibiu , modernizare drumuri , Reprezentanții Primăriei Sibiu , Execuție Lucrări , Stadionului Muncipal , Reconstrucțieți Dezvoltare
Vizualizari: 8723
Ultimele comentarii
Acum 30 minute
Pastor marginas
Acum 32 minute
Ghita
Acum 33 minute
Sibianul
Acum 34 minute
Alta Persoana
Acum 46 minute
Văsălie Noroi