Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a clădirii Liceului Constantin Noica în vederea creșterii eficienței energetice a acestui imobil. Valoarea investiției este de 6.415.339,47 lei, finanțată din fonduri europene prin Programului Operațional Regional, Axa 3 – Clădiri Publice.
Scopul proiectului este acela de a scădea consumul anual de energie convențională în clădire cu cel puțin 40% și de a crește consumul de energie din surse regenerabile cu cel puțin 15% prin utilizarea sistemelor alternative de producere a energiei și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Firma contractată în urma unei proceduri de achiziție publică – SC Electrovalcea SRL – are la dispoziție 10 luni pentru a finaliza o serie de lucrări care vor asigura condiții mai bune pentru cei peste 900 de elevi și profesori ai acestei unități de învățământ:
- Izolarea termică a fațadelor clădirii
- Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice (panouri fotovoltaice) și termice (pompe de căldură aer-apă)
- Repararea acoperișului clădirii
- Reabilitarea instalației de iluminat în clădire
- Montarea unui sistem de management și control - Building Management System - care urmărește nivelul de consum al energiei în clădire
Proiectul „Reabilitarea Liceului Constantin Noica Sibiu în vederea îmbunătățirii eficienței energetice“, Cod MySMIS 114840 este un proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiții 3.1, Operațiunea B - Clădiri Publice. Valoarea totală a proiectului este de 7.545.167,33 lei, din care cheltuieli nerambursabile 7.394.263,98 lei, iar contribuția proprie a solicitantului este de 150.903,35 lei. Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Sibiu , Programul Operațional Regional , Dezvoltare Regională , Cod My , Fondul European , Clădiri Publice , Building Management System , Axa Prioritară , Liceului Constantin Noica Sibi
Vizualizari: 2373
Ultimele comentarii
Acum 47 minute
HBomb
Acum 57 minute
HBomb
Acum 57 minute
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 58 minute
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb