Joi,
21.08.2025
Cer Senin
Acum
13°C

Centura Sibiului se inghesuie pe un singur fir

Deschiderea circulaţiei măcar pe un singur fir al autostrăzii: acestea sunt noile speranţe ale oficialilor care lucrează la varianta ocolitoare a Sibiului. Numai speranţe are şi Compania de drumuri, referitoare la stringentul act adiţional pentru secţiunea întâi. Peste toate pune capac, însă, capricioasa vreme cu ploi dese.

La începutul anului, planurile şi promisiunile oficiale prevedeau darea în folosinţă a centurii ocolitoare a Sibiului până la sfârşitul lui 2010. Mai mult, prefectul Sibiului, Constantin Trihenea, anunţa că se va circula încă din vară pe tronsonul cuprins între DN1, la Veştem, şi drumul către Ocna Sibiului.
Cu cât se apropie, însă, toamna, şansele de a mai vedea TIR-urile scoase din oraş, scad. „Acum, obiectivul este de a termina asfaltul măcar pe un fir al autostrăzii, adică să se circule pe o singură parte, ca pe un drum normal, naţional. Mai este foarte mult de lucru la centură”, a declarat neoficial un reprezentant al consorţiului de constructori Max Boegl – Geiger, angajat din 2008 să finalizeze secţiunea întâi a centurii ocolitoare a Sibiului. Lungă de 14,8 km, integral cu profil de autostradă.
 
Ploile pun serioase probleme

Constructorii de la secţiunea a doua a centurii nu ar avea nicio problemă legată de o astfel de variantă. Doar că, în cazul lor, ploaia a cauzat severe întârzieri. „Este considerabilă întârzierea în lucrări. Noi nu pornim de la premisa că vom găsi în vremea proastă o scuză, dar dacă vara este proastă, după vine toamna, pentru care iarăşi nu pot fi făcute previziuni. Dar, indiferent de întârziere, dacă vine vremea bună recuperăm. Resurse sunt, avem de unde să suplimentăm, şi umane şi materiale, iar trei luni de întârziere se pot recupera într-o lună cu vremea bună”, spune Bogdan Partene, director de contract din partea constructorilor de la Vectra Service. Firma a fost angajată la sfârşitul anului trecut pentru efectuarea celei de-a doua secţiuni a centurii Sibiului, formată din 2,4 km de autostradă şi 3,6 drum naţional, reabilitat din vechiul drum care trece pe lângă Zona Industrială Vest către Ocna Sibiului. „Mult, mult, tare mult ne-a încurcat vremea până acum. De când sunt constructor nu am mai întâlnit o asemenea vreme”, mai spune Partene.

CNADNR: „Sperăm”

Dinspre Compania naţională de autostrăzi şi drumuri naţionale din România (CNADNR) cel mai aşteptat lucru în acest moment este actul adiţional la contractul pentru execuţia secţiunii întâi, lucrare încredinţată celor de la Max Boegl – Geiger. Despre acest act adiţional, discuţiile au început imediat după semnarea contractului. Negocierile s-au purtat toată primăvara, când a fost semnat şi primul document în acest sens. „La 29 aprilie a.c., în cadrul Consiliului Tehnico – Economic al CNADNR SA a fost aprobată documentaţia în faza Proiect Tehnic pentru lucrările de remediere a degradărilor aferente obiectivului «Varianta de ocolire a municipiului Sibiu la standarde de autostradă. Secţiunea 1, km 0+000 + km 14+860»”, se arată într-un răspuns al directorului general al CNANDR, Dorina Tiron, document transmis ziarului Turnul Sfatului. De atunci, CNADNR susţine că aşteaptă de la constructori întocmirea proiectului tehnic la nivel de detalii de execuţie. „Antreprenorul realizează etapizat proiectarea detaliată a acestor lucrări, execuţia lucrărilor de remediere fiind deja demarată pe anumite sectoare – în baza prevederilor contractuale existente, neexistând niciun impediment din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte actul adiţional care va stabili termenul şi valoarea finală a contractului, menţionăm că acesta poate fi încheiat numai după ce antreprenorul va finaliza proiectarea la nivel de detalii de execuţie pentru toate lucrările de remediere a degradărilor şi consultantul va finaliza evaluarea financiară privind costul lucrărilor de remediere. Desfăşurarea execuţiei lucrărilor nu este afectată de încheierea actului adiţional”, mai susţine Dorina Tiron. „Estimăm că încheierea actului adiţional va fi posibilă până la sfârşitul lunii iulie 2010”, încheie directorul general al CNADNR.
Cu toate asigurările acesteia, surse oficiale din rândul constructorilor insistă pe termenul de 140 de zile de la semnarea actului adiţional pentru finalizarea amintitelor degradări. Care 140 de zile, de la sfârşitul lunii iulie, s-ar întinde până către mijlocul lunii decembrie. Perioadă în care, lucrările în construcţie întâmpină, de obicei, serioase probleme de execuţie din cauza vremii şi a temperaturilor.
Cât priveşte valoarea acestora, calculele de până acum aproximează sumele necesare la trei milioane de euro. Iar acum două zile, Dorina Tiron s-a plâns presei centrale de „lipsa fondurilor”.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

[email protected], [email protected]

Acum 15 ani

Dragi sibieni si cititori ai acestui site, Cine are intrebari, sesizari sau reclamatii legate de autostrada de centura a municipiului Sibiu, poate sa le adreseze la una din cele doua adrese de e–mail mai jos precizate(acestea sunt cele adevarate–vezi site–ul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii). Va asteptam!
Raspunde

[email protected]

Acum 15 ani

...Sau puteti reclama aspecte negative legate de bunul mers al lucrarilor la centura orasului Sibiu direct la tel: 0734339137– raspunde direct actualul ministru al transporturilor.
Raspunde

un sibian

Acum 15 ani

exact ce va spuneam acum vreo 2 luni cand Trihenea, Ariton si alt idioti ca ei se lauadau in ziare ca centura va fi gata la 31 august...NICI O SANSA!!! Cu muncitori care fura cimentul si stau toata ziua sprijiniti in lopata, cu sefi amatori in ale constructiei si mai ales cu imputitii de mitici care ne pun in continuare numai bete in roate!!! Si daca azi ar fi turnat tot asfaltul pe centura si tot nu ar fi gata pana in 31 august!
Raspunde

sdi

Acum 15 ani

Rusine!
Raspunde

meritam

Acum 15 ani

SUNTEM IN SITUATIA PE CARE O MERITA, ASTA SE VOTEAZA DE ANI BUNI LA SIBIU ASTA AVEM... SI CU ASTA BASTA!
Raspunde

adrian

Acum 15 ani

iar pdl si cu basescu o sa piarda viitoarele alegeri la sibiu.ne-am saturat de berceanu,pemceanu.de toti din pdl.in frunte cu ariton,turcan si toti deputatii de sibiu care dorm pe ei in parlament.rusine.nu stiu cum merg pe strada in sibiu.mie scarba de ei.
Raspunde

adrian

Acum 15 ani

si vreti sa votati pdl-ul.adica pe ariton.imi vine sa rad.
Raspunde

[email protected], [email protected]

Acum 15 ani

Va rugam adresati intrebarile si comentariile dvs. la adresele mai sus precizate.Multumim.
Raspunde

romani

Acum 15 ani

nici eu nu mai suport tirurile prin oras, si eu sunt satul de cea mai neinspirata guvernare de pana acum, dar la faza asta chiar nu vad de ce sa injuram pe unul-altul! Poate acum chiar e o scuza ploaia, chiar asa o vara ploioasa nu am mai vazut de cand ma stiu
Raspunde

Mihai

Acum 15 ani

Nu mai exista nicio scuza ! Cat a durat 4, 5 ani ? pentru 14 km ? Ar trebui sa lucreze si noaptea. Numai la noi sunt tot timpul scuze : inundatii , ploi, seceta, nu sunt bani, il doare in fund pe constructor, etc...
Raspunde

@Mihai care o are cat un pai

Acum 15 ani

Johannis! Johannis! Johannis! Johannis! Johannis! Johannis! Johannis! Johannis! Johannis!
Raspunde

schmilowici

Acum 15 ani

......de hulesc sa taci din gura de te ating sa feri in laturi ce mai vrei cu a tale sfaturi daca sti a lor masura.....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus