Joi,
12.12.2024
Innorat
Acum
1°C

Adevarul de Seara, 27 august

A vrut să se facă preot, dar a ajuns să lucreze de 20 de ani ca şofer de troleu. Adevărul de Seară scrie despre Vasile Cinăzan şi despre timpurile în care ţi-e frică să-i reproşezi ceva vreunui confrate de trafic. „Acum sunt mai multe maşini şi, de multe ori, nu am cum să depăşesc o maşină parcată neregulamentar, pentru că nu pot să mă îndepărtez mult de reţea. Dar am un sprijin şi în călători, care mă susţin atunci când şoferul acelei maşini nu vrea să-şi mute puţin autovehiculul”, povesteşte Vasile Cinăzan în Adevărul de Seară.
Ţăranii fură APIA ca în codru, scrie Adevărul de Seară. Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Sibiu, Marcel Andrei spune că va cere celor de la APIA să facă publice numele celor care au încercat să îşi atragă bani necuveniţi pentru subvenţii. „Vrem ca lista să fie făcută publică în presă şi ne gândim să o punem şi pe internet pe un site unde să poată vedea tot poporul aceşti hoţi. Vă mai dau un exemplu. La crescătorii de bovine s-au depus cereri de subvenţie pentru 28.000 de animale. Ori în judeţ, la ora actuală nu sunt mai mult de 23.000 de capete. Sunt fermieri care nu mai au deloc bovine şi au cerut subvenţii. E jenantă situaţia”, scrie Adevărul de Seară.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 492

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus