Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

„Azi visezi la Ulaan Bataar si a doua zi te rogi pentru un service auto in desert”

Sibienii Christoph şi Andreas, împreună cu vărul lor Thomas, din Austria, au parcurs peste 25.000 de kilometri, aproximativ jumătate din înconjurul lumii, în cadrul Mongol Rally 2009. Au plecat din Milano, alături de alte 400 de echipaje similare, au ajuns trei săptămâni mai târziu în Ulaan Bataar şi apoi, după alte două săptămâni, s-au întors în Sibiu. Totul la bordul maşinuţei lor, un Subaru Libero, din 1994, şi cu un motor de doar trei cilindri.

Reporter: Ştiu că la un moment dat, când mai aveaţi încă mii şi mii de kilometri până la destinaţie, în plin deşert s-a rupt maşina în două. Ce aţi făcut atunci?
Christoph Galter: Da, în Kazahstan s-a întâmplat. S-au rupt ambele arcuri pe faţă.

Rep.: Bănuiesc că nu aţi început să vă uitaţi în deşert după service-uri auto.
C. G.: Să ştii că sunt destule service-uri pe marginea drumului. Sunt un fel de hanuri sau opriri pentru TIR-işti, care au pe lângă unde să mănânci şi un mic atelier cu de toate pe acolo. Dar meşterii de acolo sunt specializaţi pe cu totul alte treburi. Ştiu să repare Lada, TAZ-uri şi alte maşini de pe la ei. A, şi mai ştiu să repare bine Toyota! Cred că 80 la sută din maşinile pe care le-am văzut acolo sunt Toyota. Sunt rezistente. Şi fiecare a treia maşină întâlnită este un Toyota Land Cruiser cu motor V8. N-am văzut în viaţa mea atâtea Land Cruisere. E maşina ideală pentru ţările alea, dar nu mă aşteptam să văd atâtea.

Rep.: Câte echipaje au terminat raliul din cele 400 care au plecat de la start?
C. G.: Când am plecat noi trei din Ulaan Bataar, în 16 august, ajunseseră vreo 140 de echipaje. Noi am fost în primii 40 ajunşi la capăt. Şi am ajuns foarte bine dacă este să ţinem cont de traseul ales, pentru că majoritatea au mers prin Rusia, unde sunt drumuri asfaltate sau mai bune, şi au coborât apoi în Mongolia, noi am traversat Kazahstanul şi Mongolia.

Rep.: Ce locuri interesante ai văzut pe drum?
C. G.: Sincer, chiar nu apuci să vezi atât de multe câte vezi pe hartă la plecare. în plus, peisajul nu se schimbă prea des. Totul de jur împrejur, sute şi sute de kilometri, este plat. în afară de Kirghistan, unde totul este chiar superb. Acolo, ca să ajungi în capitală, drumul urcă prin munţi şi este la un moment dat un tunel la o altitudine de 3.556 de metri. Tunelul nu este aşa de lung, are vreun kilometru şi jumătate, dar ca să ajungi până la el trebuie să mergi foarte mult. Ne-am trezit deodată că a început să ningă, după ce jos, la plecare era soare şi deşert. Kirghistanul a fost cea mai frumoasă ţară văzută, absolut superbă. Din punct de vedere al oamenilor, cel mai mult mi-a plăcut Kazahstanul. Toţi erau acolo foarte de treabă, absolut prietenoşi, toţi încercau să te ajute cum puteau. Apoi toţi încercau să comunice cu tine, cu mâini, cu picioare, cu o boabă de rusă, cum puteau şi ei.

Rep.: După ce aţi trecut de Ucraina, Rusia, unde e asfalt, cât la sută din drumuri aţi mers pe asfalt şi cât pe unde s-a putut?
C. G.: în Kazahstan a fost poate 10 la sută asfalt. Asfalt bun. Apoi alte 10 la sută au fost drumuri cu asfalt prost, dar asfaltate. Restul a fost nisip, câmp şi pietre.

Rep.: Câte spăgi aţi dat autorităţilor?
C. G.: Să ştii că am dat relativ puţin. însumat, undeva pe la vreo 300 de euro. Prima şpagă a fost la prima graniţă România-Ucraina.

Rep.: Pentru?
C. G.: Pentru nimic! Pur şi simplu! Am ajuns acolo şi a trebuit să completăm o groază de formulare. Statul trebuie să ştie tot ce faci în ţară. Ne-au întrebat pe unde mergem, unde vrem să ajungem, pe unde vrem să ieşim din ţară, cât stăm, tot, absolut tot. Am completat actele, am pregătit paşapoartele şi am mers la ghişeu unde era o doamnă. I-am dat paşapoartele, s-a uitat prin toate, a trecut prin toate foile, nu au interesat-o vizele, nimic. A ajuns la sfârşit, prin toate, şi la un moment dat o văd că ia toate paşapoartele şi le aruncă tare în spate, fără să se uite. Şi începe să ţipe, să zbiere nervoasă, făcea ca toţi dracii. Ne-am speriat toţi, n-am ştiut ce se întâmplă. Lângă ea era un vameş care rupea şi puţină română. Pe parcurs ne-am prins care a fost problema. După ne-a zis că vrea să vadă seria de şasiu la maşină. Maşina fiind japoneză nu are ştanţată seria de şasiu, are o tăbliţă cu toate datele prinsă în nituri undeva lângă uşă. Tipul a început să spună, că aşa pot şi eu să scriu ce vreau, să prind în nituri, că el vrea să vadă seria ştanţată. Problema care a fost, că pe urmă am observat. Absolut toată lumea care trecea pe acolo, punea în paşaport, între foi, nişte bani de şpagă. Nu era mult, ceva gen 50 de eurocenţi în banii lor, dar dacă nu puneai nu te lăsau să treci. Doamna aia lua paşapoartele şi când se uita în ele lăsa să cadă banii într-o lădiţă de sub birou. Până ne-am prins noi ce să facem şi cum am stat aproape trei ore pe sub maşină să găsim o serie de şasiu să le arătăm.
Apoi, pe drum ne-a oprit şi poliţia şi toate autorităţile de zeci de ori. De multe ori nu vroiam nimic, doar încercau să vadă dacă le iese ceva. Unii ne arătau pe radar 97 de kilometri pe oră şi noi n-am trecut cu maşina de 60. Cred că nici nu ajunge maşina la viteza aia. Ne-a bufnit râsul pe toţi când am văzut şi ne-a lăsat să mergem mai departe.

Rep.: Cu alte echipaje v-aţi întâlnit pe drum?
C. G.: Da, cu mulţi. Cu unii ne vedeam în benzinării sau undeva pe drum după ce nu-i mai văzusem de o săptămână cu mii de kilometri în urmă. Ne-am întâlnit cu un echipaj în deşert, din Spania, care rămăsese blocat cu o Skoda Fabia. Erau disperaţi oamenii şi maşina am pornit-o dar era terminată. Când ne gândeam că nu pot pleca de acolo decât cu o platformă, din depărtare apare o camionetă cu o platformă goală în urmă. Dusese nişte motociclişti în nord şi se întorcea. A fost de necrezut. Azi visezi la Ulaan Bataar şi a doua zi te rogi pentru un service auto în deşert.


Lux rezonabil în Ulaan Bataar

„Noi am plătit pentru un de luxe suite, trei oameni, în jur de 60 de euro. A fost foarte ok. Şi condiţii comparabile în Sibiu cu Hotelul Ramada. Destul de nou, totul foarte curat, zilnic era totul schimbat în cameră şi cineva făcea curat. Ulaan Bataar e un oraş destul de estic, cel puţin în partea centrală. în rest este complet altceva”, Christoph Galter


Decizia vieţii pe drum

Deşi participarea la Mongol Rally 2009 a fost aventura vieţii lui, sibianul Christoph Galter a luat decizia vieţii lui tot pe drum, când a avut destul timp de gândire. „Pe drum m-am hotărât să o cer de soţie pe prietena mea la întoarcere. Ceea ce am şi făcut când am ajuns în Sibiu”, spune Christoph. Verghetele le-a cumpărat din Austria. După ce pun la punct toate pregătirile prietena Anda Geldrich va deveni soţia Anda Galter.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus