Echipa de baschet Gaz Metan Mediaş nu vrea să mai participe la memorialul „Elemer Tordai” care va fi între 10 şi 12 septembrie. CSU Atlassib Sibiu a trimis invitaţii către trei echipe pentru acest memorial, dar Mediaşul s-au răzgândit din motive necunoscute. „Nu mai vine Mediaşul, antrenorul de acolo nu vrea să joace cu noi. Sunt neserioşi, noi ne-am gândit să-i invităm pentru că Tordai era originar de acolo dar nu ai cu cine. Să vedem acum, mai suntem noi şi încă două echipe, memorialul începe joi şi este greu să mai vină altcineva să-i înlocuiască pe cei de la Mediaş pentru că este un timp prea scurt”, a declarat Mircea Vulc, directorul executiv al CSU.
Alături de echipa „studenţilor”, la memorial vor mai juca BC Târgu-Mureş şi BC Argeş Piteşti. Cel mai probabil primele două meciuri vor începe joi, 10 septembrie, primul de la 17:00 şi cel de-al doilea de la 19:00. Vineri şi sâmbătă se vor juca următoarele partide, singura problemă este dacă va veni o echipă nouă sau vor fi doar cele trei. între 10 şi 12 septembrie, suporterii sunt invitaţi la Sala Transilvania să urmărească baschetul care se va juca în memoria fostei glorii a Sibiului, Elemer Tordai.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Elemer Tordai , Sala Transilvania , Atlassib Sibiu , Gaz Metan Mediaş , Mircea Vulc , Argeş Piteşti
Vizualizari: 624
Ultimele comentarii
Acum 13 minute
Chris
Acum 17 minute
Cici
Acum 19 minute
Cici
Acum 28 minute
Newman
Acum 36 minute
CoraBora