Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Montanologie Cristian este singura instituţie care înregistra, la mijloocul anului, datorii către bugetul de stat, potrivit datelor comunicate de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu. Institutul, înregistra atunci debite restante la bugetul general consolidat al statului în valoare de 1.387.958,00 lei, fapt care a adus instituţiei publice un dosar de executare silită. Conducerea institutului însă a cerut păsuire. "Institutul a solicitat în instanţă suspendarea executării silite, iar cauza se află în curs de soluţionare în fază de recurs. Prin Legea nr. 45 / 2009, Institul va fi reorganizat în instituţie publică cu finanţare din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, urmând ca prin Hotărâre de Guvern să beneficieze de facilităţi privind obligaţiile fiscale", precizează Direcţia de Finanţe Sibiu. Următorul termen în dosarul în care institutul solicită suspendarea executării silite a fost fixat pe 5 octombrie. Directorul general al institutului, Mariana Rusu a evitat să explice cauzele care au dus la acumularea datoriilor către stat. Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Montanologie Cristian are în administrare 534,94 hectare de teren.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Montanologie Cristian , Finanțe Sibiu , Prin Legea , Direcția Generală , Mariana Rusu , Finanțelor Publice Sibiu
Vizualizari: 2451
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Laur
Acum 3 ore
Adrian
Acum 4 ore
Cornel Sibianul
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Max