Marţi,
29.04.2025
Cer Senin
Acum
8°C

Stirile normale de saptamana aceasta

Această rubrică include ştiri referitoare la evenimente reale ce au sau ar trebui să aibă loc în cursul acestei săptămâni. Cu un mic efort de imaginaţie,  am încercat să le dăm o finalitate demnă de o ţară normală. Aşa ar trebui să se întâmple. Mai mult ca sigur, însă, realitatea ne va contrazice.


Millennium Bank, subsidiara din România a liderului pieţei bancare private din Portugalia, demarează lucrări pentru a-şi dezvolta reţeaua din Sibiu. Banca a anunţat că lucrările încep de vineri, 18 septembrie, în unităţile situate pe str. Semaforului, la nr. 15, şi pe B-dul Mihai Viteazu, în bloc 41, şi se vor încheia pe 6 octombrie 2009. "În acest interval, clienţii vor beneficia de acces permanent la produsele şi serviciile instituţiei de credit, în cea de-a treia sucursală a băncii din oraş, situată pe str. Emil Cioran, la nr. 2", arată banca. Totodată, oficialii băncii au anunţat că ratele clienţilor vor fi micşorate. "Condiţiile de trai s-au înrăutăţit în ultimul an şi, de aceea, considerăm că este corect din partea noastră să reducem semnificativ din cuantumul ratelor clienţilor fără restanţe. Este o măsură normală, pe care ar trebui să o ia fiecare bancă din România", a declarat un oficial. În prezent, Millennium Bank are 74 de unităţi în Bucureşti şi în 18 judeţe, care se adresează persoanelor fizice, companiilor şi clienţilor de Private Banking, printr-o gamă largă de produse şi servicii. Reţeaua Millennium Bank va avea în total 75 de sucursale până la finalul acestui an.

Judecătorii de la toate instanţele din judeţul Sibiu au votat, vineri, pentru continuarea protestelor, anunţă Mediafax. Acelaşi anunţ a fost făcut, vineri, şi de către instanţele din Satu Mare, care au "plusat" şi au cerut demisia ministrului Justiţiei. Magistraţii sunt decişi să meargă până la capăt co protestul. "S-a acreditat ideea că judecătorii vor doar salarii mai mari, însă singurii care doresc reforma în justiţie sunt judecătorii. Nu protestăm doar pentru salarii, ci şi pentru faptul că ne-am săturat să fim învinovăţiţi pentru modul în care funcţionează justiţia", a afirmat preşedintele Tribunalului Satu Mare, Rodica Maxim. Pe de altă parte, magistraţii au anunţat ieri, în conferinţă de presă, că, după ce vor obţine salariile mari pe care le doresc, vor lucra gratis trei luni, ca să compenseze pentru problemele pe care protestul lor le-a cauzat populaţiei României.

Medieşenii nu vor mai avea acces cu maşina în centrul oraşului din 15 octombrie, decât dacă va trece de sistemul electronic care va controla zona Pieţei Regele Ferdinand. De la 15 octombrie, doar riveranii şi maşinile de intervenţie ale Poliţiei, Pompierilor sau Servicului de Ambulanţă vor avea acces fără probleme în zona centrală a Mediaşului. Tot din din toamna acestui an, o dată cu finalizarea investiţiei din centrul istoric al Mediaşului, va fi instalat un sistem electronic care va recunoaşte plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor. Practic, calculatorul va permite doar accesul autoturismelor aflate în baza sa de date. Proiectul prevede ca pe străzile I. Ghe. Duca, Nicolae Iorga, George Enescu, Petofi Şandor şi Stephan Ludwig Roth să fie montaţi cinci piloni, aceştia urmând să fie constrolaţi de la un dispecerat prin intermediul unei staţii computerizate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus