Elida Cremene relatează în Rondul de Sibiu modul tipic românesc în care s-a desfăşurat şedinţa specialiştilor de la Mediu, referitoare la ansamblul rezidenţial din Pădurea Dumbrava, mai precis de pe plaforma Sitex. "Directorul CNM ASTRA şi-a exprimat îngrijorarea vizavi de acest proiect. Olaru a punctat câteva probleme, printre care înălţimea clădirilor, care vor avea un impact vizual negativ din muzeu, dar şi problema traficului, şi aşa sufocat de pe Calea Dumbrăvii. Acesta nu s-a arătat convins de eficacitatea gardului propus în proiect, care ar trebui să stăvilească cei aproximativ 4.000 de oameni care vor locui în viitorul cartier. Răspunsul reprezentanţilor Agenţiei de Mediu a fost că titularul şi-a asumat anumite mecanisme de control şi monitorizare. În momentul în care blocurile vor strica peisajul, lucrările vor fi sistate. În privinţa traficului, studiul a fost întocmit de specialişti, care vor răspunde în faţa legii dacă datele sunt incorecte. Concluzia lor a fost că zona suportă volumul mărit de trafic, iar APM nu poate demonstra contrariul". Ce naiba să mai fie de spus?
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 564
Ultimele comentarii
Acum 19 minute
Toma Romulus
Acum 19 minute
Lucian
Acum 28 minute
Statul esuat
Acum 50 minute
Horia Hotaran
Acum 1 oră
Irimescu Elena Alina