Joi,
01.01.2026
Innorat
Acum
-9°C

Parvulescu: Am jucat cu degetul rupt, ce poate fi mai rau de atat?

Mijlocaşul medieşean Paul Pârvulescu s-a ales cu degetul mare al piciorului stâng fracturat, în urma meciului de sâmbătă, împotriva lui Dinamo. Pârvulescu s-a accidentat într-un duel din prima repriză cu Scarlatache. "M-a durut foarte tare dar, acum sunt bine. Nu mi-e frică de ce se va întâmpla la meciul cu Unirea Urziceni, am jucat eu cu degetul rupt sâmbătă, ce poate fi mai rău de atât?", a spus Pârvulescu. Naţionalul echipei de tineret este foarte fericit că Gaz Metan a pus beţe în roate lui Dinamo, echipă care se bate pentru titlul naţional. "Mă bucur că am reuşit această victorie. Este foarte importantă pentru club, pentru că noi ne batem să supravieţuim, iar Dinamo se bate să câştige campionatul", a concluzionat atacantul naţionalei de tineret. Acesta l-a sunat imediat după meci pe prietenul său dinamovist, coleg la naţionala de tineret, Torje, să îl consoleze după înfrângerea din deplasare. Următoarea etapă, echipa de pe Târnavă va juca acasă cu campioana României, Unirea Urziceni. Meciul nu îl sperie pe fotbalistul medieşan. "Cred că va fi un meci greu dar, sperăm să câştigăm. Cel mai mult îmi doresc să nu fie o accidentare gravă la picior şi să nu pot să evoluez împotriva celor de la Urziceni. Azi sau mâine voi face un control şi am să aflu sigur despre ce este vorba. Eu cred că va fi bine", a declarat Pârvulescu. Meciul dintre Gaz Metan Mediaş şi Unirea Urziceni va fi acasă la Mediaş, pe 3 octombrie şi va conta pe etapa a IX a Ligii I.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus