Există două proverbe: nu scuipa niciodată acolo unde ai lins şi orice roată se întoarce. Respectă-le şi, poate, la un moment dat nu îţi va părea rău. Probabil lui Cristi Crăciun i-a crescut inima în piept când zeci de suporteri sibieni au sărit să îi ia apărarea când Mircea Vulc, antrenorul echipei, a decis să îl trimită la echipa a doua pentru nesubordonare. Atunci şi-ar fi dorit ca suporterii să influenţeze conducerea echipei în proporţie de 60%, cum o „fac acum”. Sau a fost extrem de mulţumit când după un an de lustruit banca de rezerve a Mediaşului a fost primit înapoi tot la insistenţele suporterilor. Atunci a fost bun acel 60%. Bănuiesc că a fost extrem de mulţumit şi când aceşti suporteri care fac rău echipei i-au dedicat un cântec şi un banner numai lui şi care i-au luat tot timpul apărarea şi l-au ţinut pe braţe deşi n-a fost niciodată cel mai valoros jucător al echipei. Pentru suporteri a fost. Probabil citind acum spusele sale, tinerii care ridicau meci de meci bannerul cu „Bâtă #15” îşi dau cu pumnii în cap de ciudă. Mai mult sau mai puţin voalat, fostul lor idol le aruncă în cârcă eşecurile echipei. Neprofesionalismul. E suficientă chiar şi comparaţia cu CS Otopeni, club înfiinţat la doi ani după ce CSU lua ultimul său titlu. Nu vreau să iau apărarea clubului, n-am făcut-o niciodată ci, dimpotrivă, am fost de fiecare dată cât de critic am putut. Dar de această dată îl deplâng pentru şansele oferite în van unui jucător care a mimat ataşamentul, dragostea pentru echipă şi suporteri dar care nu ezită să arunce cu noroi imediat ce are ocazia. Doar foamea trece prin stomac, nu? Nu e prima dată când Crăciun răbufneşte la adresa foştilor săi colegi, antrenori şi mentori. Îi stă în fire să primească ovaţiile cu jumătate de zâmbet şi să le întoarcă înveninate înapoi. Îl „plezneşte” din vorbe pe Schommers. Alt nimic în accepţiunea fostului căpitan. După atâţia ani petrecuţi în sport, Crăciun ar fi trebuit să înţeleagă un lucru. Că pentru orice club, contează rezultatele. Otopeniul nu l-a transferat pentru impresia artistică, unde e expert, ci pentru că e considerat un jucător bun, care poate aduce rezultate. Iar lui Schommers i-a lipsit orice, numai rezultatele nu. Şi acum, să întoarcem şi celălalt obraz...
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cristi Crăciun , Mircea Vulc
Vizualizari: 1135
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Eu
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 4 ore
PETRICA
Acum 4 ore
Sibiu.adrian