Vineri,
02.01.2026
Partial Noros
Acum
-2°C

Iarna Sibiului a inceput cu ploi. Alba Iulia, inundata

Apa de ploaie dă mari bătăi de cap sibienilor în aceste momente. Precipitaţiile abundente au depăşit, în unele locuri, capacitatea canalizării, astfel încât şoferii aflaţi în trafic se trezesc de multe ori în mijlocul unor lacuri în miniatură - un astfel de exemplu bălteşte generos, în aceste momente, sub podul de cale ferată care traversează strada Alba Iulia, în apropierea cartierului Turnişor. Meteorologii nu dau veşti bune nici pentru zilele ce urmează. Mâine, vremea va fi la fel de ploioasă, cu temperaturi mult mai scăzute decât azi: maxime de şase grade, minimele urmând să atingă zero grade Celsius. Pentru noapte de joi, însă, precipitaţiile ar urma să se transforme în lapoviţă şi ninsoare, iar pe parcursul nopţii în ninsoare în toată regula. Aceiaşi fulgi de zăpadă sunt aşteptaţi şi în prima parte a zilei de vineri, când temperaturile sunt cuprinse între maxim 7 şi minim -2 grade Celsius. Temperaturile vor mai creşte abia de săptămâna viitoare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Alba Iulia

Vizualizari: 354

Comentarii

1 comentarii

reactionar

Acum 16 ani

Ca pentru asta au bani!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus