Duminică,
28.02.2021
Innorat
Acum
-1°C

Jason Smith este ca vinul. Timpul trece, devine mai bun

Jason Smith este, conform statisticilor , unul dintre cei mai buni baschetbalişti din campionat la momentul actual. Evident, şi cel mai valoros component al lotului echipei CSU Sibiu. Smith este lider la trei capitole, puncte marcate pe meci, recuperări şi procentaj la aruncări libere. În ciuda faptului că a devenit vedeta echipei, Smith rămâne modest şi spune că este un jucător normal, care nu face nimic în plus, comparativ cu ceilalţi, ca să ajungă acolo sus. „Nu am nimic special, nu mă antrenez în plus sau altceva. Eu ajut echipa cu mai multe puncte, în rest, toată lumea munceşte la fel. Tot ce am realizat a fost cu ajutorul colegilor, toţi am jucat bine, toţi câştigăm şi pierdem. Ei mă ajută pentru că suntem o echipă. Nu am obţinut nimic individual”, a spus Jason Smith. Statisticile spun însă altceva în sezonul actual, comparativ cu cel din 2007/2008 când acesta a mai evoluat sub tricoul galben-albastru: acum doi ani a avut: Smith se remarca printr-o medie de 7.1 recuperări, 3.3 pase decisive şi 15.7 media de puncte pe meci. În campionatul actual statisticile sunt mult mai bune. Cu un procentaj de 9.8 recuperări, 3.5 pase decisive şi 19.7 media de puncte pe meci, evoluţia jucătorului de 32 de ani este evidentă. Acesta nu se îmbată însă cu apă rece şi îşi vede lungul nasului când este vorba de joc. Smith datorează reuşitele actualului antrenor al „studenţilor”, Darnell Clavon la adresa căruia are numai cuvinte de laudă. „Darnell Clavon este extraordinar, este un antrenor foarte bun” explică jucătorul. Modestia îl caracterizază pe Smith şi când vine vorba de afinităţi. „Nu sunt preferatul nimănui, toţi suntem buni, toţi jucăm bine” încheie Jason Smith.

Vizualizari: 205

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus