În momentul redactării acestui material, Garda Financiară Sibiu nu avea niciun şef. Cu Nicu Florescu demis, în ultima zi lucrătoare a săptămânii trecute a venit şi ordinul privind încetarea din funcţia de conducere a lui Gabriel Gheorghe, numit interimar în locul lui Florescu. Democrat-liberalii sibieni vor la conducere un apropiat clar al partidului lor, iar acesta a apărut în persoana lui Ştefan Opriş, şef al Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Sibiu. Conducerea Gărzii Financiare Sibiu înseamnă şi postul de comisar şef adjunct, care este pregătit de democrat-liberali pentru Nicolae Fumurescu, acum comisar superior în cadrul Gărzii Financiare Sibiu. Despre Nicolae Fumurescu există informaţii referitoare la plângeri penale, depuse inclusiv la Instituţia Prefectului. Constantin Trihenea, prefectul Sibiului, contrazice aceste informaţii. "Cu siguranţă nu există aşa ceva, depus la noi la instituţie. Cât priveşte numele pentru conducerea Gărzii Financiare, acestea nu le cunosc, ele sunt propuse, în cazul de faţă, de reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală", a declarat prefectul Trihenea. Discuţiile de la finele săptămânii trecute includeau şi alte nume pentru posturi rămase vacante la Sibiu. Unul dintre acestea este cel de la conducerea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale. Bursa zvonurilor de la finele săptămânii trecute îl aminteau pentru acest post pe Ionuţ Hămbăşan, fost europarlamentar. Ionuş Hămbăşan nu a vrut să comenteze. "Nu în locul domnului Boţa", a mai spus Hămbăşan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gabriel Gheorghe , Gardă Financiară Sibiu , Operaţiuni Vamale , Instituția Prefectului Sibiu , Nicolae Fumurescu , Gărzii Financiare Sibiu , Administrare Fiscală , Direcției Județene , Agenției Naționale , Constantin Trihenea , Ștefan Opriș , Ionuț Hămbășan , Contribuabilii Mijlocii , Conducerea Gărzii Financiare S , Cu Nicu Florescu , Despre Nicolae Fumurescu , Ionuş Hămbăşan
Vizualizari: 2159
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Newman
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Armata obligatorie
Acum 6 ore
Ron
Acum 6 ore
Pretentii