Această descoperire i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să repună în chestiune influenţa reală a factorilor de risc moderni. Principalii factori de risc din epoca modernă sunt alimentaţia bogată în grăsimi, sedentarismul şi fumatul.
Intrigaţi de ipoteza potrivit căreia arteroscleroza ar fi fost frecvent întâlnită în Egipul Antic şi că această maladie ar fi reprezentat cauza morţii faraonului Mernaptah (1213 - 1203 î.Hr.), echipa de specialişti coordonată de Gregory Thomas a dorit să verifice această teorie.
Cu ajutorul unor experţi în egiptologie şi a unor specialişti în îmbălsămare, cercetătorii americani au selecţionat 20 de mumii din Muzeul antichităţilor egiptene din Cairo pentru a le scana.
Aceste mumii au fost scanate folosint instrumente medicale moderne, oamenii de ştiinţă acordând o atenţie specială cercetării sistemelor cardiovasculare.
Cercetătorii au descoperit astfel că nouă din cele 16 mumii care încă mai aveau artere identificabile şi o inimă compactă, după procesul de mumificare, prezentau semnele unei calcifieri coronariene.
Aceste urme de calcifiere erau vizibile în interiorul arterelor sau în locurile în care arterele s-au aflat în corpurile mumificate, au explicat autorii acestui studiu, publicat pe 18 noiembrie în Journal of the American Medical Association (JAMA).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 530


Ultimele comentarii
Acum 44 minute
Popa
Acum 1 oră
Klaus
Acum 1 oră
Sibiu.Adrian
Acum 1 oră
Gravitatia
Acum 1 oră
@