Joi,
19.09.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Teatrul Gong ii aduce pe Baniciu si Alifantis

A VI-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk şi Poezie îi aduce la Sibiu pe Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi şi Mihai Nemita, Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici.

Festivalul, care începe sâmbătă searaă, are un caracter necompetitiv şi îşi propune să realizeze un program muzical calitativ şi variat care să fie accesibil tuturor.

La secţiunea folk din acest an au fost invitaţi: Gupul Poesis, Nicu Alifantis, Ovidiu Scridon, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi şi Mihai Nemita, Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici, care vor încânta publicul cu recitaluri de 45-50 de minute, după texte culese din creaţia unor mari poeţi naţionali.

“Considerat un punct de plecare într-o călătorie spirituală oferită de impactul pe  care îl aduce muzică folk şi poezia asupra vieţii cotidiene şi asupra vieţii artistice din fiecare din noi, festivalul atrage la fiecare ediţie cei mai reprezentativi artişti ai acestui gen muzical. An de an acest festival este aşteptat cu nerăbdare, adunând laolaltă generaţii foarte diferite, într-un public foarte numeros, impresionat de spactaculozitatea programelor artistice oferite de interpreţi ai acestui gen musical”, arată organizatorii într-un comunicat de presă.

Ediţia acestui an a inclus în program şi o manifestare inedită : Expoziţia-Document ÎN MEMORIAM CEZAR IVANESCU - un proiect conceput şi coordonat de Aurelia Călinescu, un omagiu adus unei mari  personalităţi a culturii, de la a cărui plecare definitivă a trecut mai bine de un an. Expoziţia conţine o selecţie de documente video, audio, manuscrise şi scrisori olografe, obiecte personale, aparţinând cu toate arhivei personale a poetului, fiind puse la dispoziţie prin amabilitatea d-rei Clară Arustei, fiică adoptivă a acestuia. De asemenea, lucrări ale unor artişti plastici a căror creaţie a fost
 influenţată de personalitatea poeziei ivanesciene. Putem numi câţiva dintre ei:
 Dorel Găina şi Miră Marincas ( Cluj), Vasile Lihor Laza ( Timişoara), Ştefan Balog
 (Aiud), Aurelia Călinescu (Sibiu), Eugen Harasim ( Iaşi ) şi alţii pe care publicul va
 avea prilejul să-i descopere vizitând expoziţia.

                                              Programul festivalului:

Sâmbătă, 21 noiembrie
 -ora 18:00
 Prezentarea Expoziţiei Document
 ÎN MEMORIAM: CEZAR IVANESCU
 Art concept/coordonator: Aurelia Călinescu
 - ora 19:00
 Recital de poezie susţinut de actorii: Monica Baldea, Leo-Noră Bacanu,
 Barbară Crişan
 - Ovidiu Scridon
 - Grupul „Poesis”
 - Nicu Alifantis
 
Duminică, 22 noiembrie
 - ora 19:00
 
Recital de poezie Cezar Ivanescu în interpretarea actriţei Ioana Blaga
 Frunzescu
 - Mircea Vintilă
 - Ducu Bertzi şi Mihai Nemita
 - Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici

 Accesul publicului la concerte se face pe bază biletelor puse în vânzare la sediul teatrului din strada Al. Odobescu nr. 4., de luni 16 noiembrie până duminică 22 noiembrie 2009, între orele 10-19.

Costul unui bilet este de 30 lei/seară. Elevii, studenţii şi pensionării  beneficiază în limită locurilor disponibile de o reducere de 50%.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus