Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
24°C

Romanie, te halesc

Luni, o staţie zonală de reglare a gazului metan din Sibiu a explodat. Mai bine de două ceasuri, pompierii s-au chinuit din greu să stingă focul. În acest răstimp, toată lumea îşi punea o întrebare de bun simţ în condiţiile de faţă. „De ce dracu nu opresc gazul?”. Din nefericire, am aflat şi explicaţia. Pentru că habar nu aveau de unde. Uşor sau greu de crezut, adevărul adevărat este că nici angajaţii de la E.On Gaz nici autorităţile n-aveau nici cel mai mic habar de unde se opreşte gazul. Şi au trecut două ore până şi-au dat seama. Probabil că au mers pe ţeavă într-o direcţie şi cealaltă până au dat de o roată pe care scria „Învârte-mă ca să opreşti gazul!”. Aproape în fiecare situaţie limită cu care se întâlnesc, autorităţile îşi freacă mâinile a neputinţă. Toţi pleacă cu o dungă roşie pe frunte, locul unde s-au scărpinat în căutarea unei soluţii. E o ciudăţenie faptul că exact oamenii pe care ne bazăm par cei mai nepregătiţi. Iar în cazuri de genul acesta se riscă mai mult de câteva zeci de milioane aruncate pe reparaţii. Se riscă vieţi. E rău de tot să ajungi la mâna statului. Să aştepţi ca el să facă lucrurile să se mişte. Să aştepţi soluţii sau, cel puţin, punerea în practică a soluţiilor prevăzute de lege. Astăzi, dacă vrei să se întâmple ceva, suflecă-ţi mâinile şi pune-te la treabă. Speranţele într-un stat competent devin din ce în ce mai îndepărtate şi nu ştiu cine mai are încă 20 de ani de răbdare ca să vadă România performând la adevărata capacitate. Însă ce e mai grav e că pe lângă faptul că nu te ajută, statul îţi mai pune şi beţe în roate. Zeci, sute de afacerişti oneşti sunt aduşi zilnic în pragul disperării de controale aberante, care vin capac peste nişte legi parcă făcute pe colţul mesei în bodegă. Controlorii trebuie să îşi facă norma. Nu contează cum, de ce şi de unde, la final de lună trebuie să tragă lună şi să fie pe plus. SUV-urile consumă, nu glumă. În orice direcţie te-ai întoarce te loveşti de ziduri ridicate de incompetenţă, de mârlăneală, de statul care a jucat mult prea multă vreme la două capete şi acum se zbate ca peştele pe uscat. Şi dacă va muri, va muri cu noi de gât.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 358

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

1 comentarii

CSB

Acum 15 ani

Conducta nu era a E-On Gaz? Aia sunt particulari. Din pacate, in Romania si la particular se lucreaza uneori la fel de prost ca la stat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus