Sâmbătă,
25.06.2022
Cer Senin
Acum
15°C

Marea unirea a romilor

Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, vrea să-şi strângă supuşii într-o singură organizaţie. O primă acţiune s-a desfăşurat astăzi, când la Sibiu s-au adunat 30 de romi, reprezentanţi ai celor mai importante organizaţii, în încercarea de a forma un Grup de Coordonare a Acţiunilor Publice şi Politice a Organizaţiilor acestei etnii, al cărui prim obiectiv este să obţină posturi de consilieri în cadrul Executivului. Grupul de coordonare, care ar urma să fie alcătuit din maximum 20 de lideri ai romilor, va fi definitivat până la sfârşitul lunii ianuarie 2010, când, unii conducători doresc chiar organizarea unui congres, la Bucureşti. La sfârşitul zilei de miercuri, la Sibiu, reprezentanţii romilor vor semna o rezoluţie, care va legitima Grupul de Coordonare, relatează Agerpres. "Încercăm să ne unim, pentru că 20 de ani am fost fărâmiţaţi, am fost manipulaţi, iar rezultatul este că aceste comunităţi de romi trăiesc în sărăcie. Cred că şi noi, ca şi lideri ai romilor, avem partea noastră de vină în tot ce se întâmplă`, a declarat Florin Cioabă. El spune că grupul nou-creat nu va fi format din regele, împăratul şi preşedintele romilor din România, ci din lideri ai partidelor şi ONG-urilor romilor care, împreună, vor ajunge să reprezinte 80 la sută din populaţia romă din România. Florin Cioabă, în calitate de rege al romilor, a spus că "romii trăiesc acum, în democraţie, mai rău decât pe timpul comunismului, pentru că nu au locuri de muncă, case şi sunt săraci".
Regele Cioabă, susţinător al lui Traian Băsescu, spune că, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, preşedintele şi premierul României au oferit finanţare pentru proiectele dedicate romilor. "Cred în planul preşedintelui României şi al guvernului Boc IV. Vor fi incluşi în ministere consilieri pe problema romilor, din partea noastră. Un alt câştig este faptul că, acum, punctele pentru romi sunt finanţate. Până acum erau doar vorbe", a spus Cioabă.

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus