Joi,
19.09.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Focus Sibiu 2009: fotografiile Silvanei Armat, expuse on-line

Focus Sibiu 2009, expoziţia foto al cărei coautor este Sivana Armat, fotograf al ziarului Turnul Sfatului, este prima expoziţie de fotografie de presă din Sibiu care poate fi vizitată şi on-line. Cei care nu au ajuns încă în curtea interioară a Primariei Municipiului Sibiu pentru a urmări retrospectiva în imagini a celor mai importante momente ale anului 2009, o pot face acum, pe pagina principală a site-ului www.sibiu.ro. 


Cele 120 de lucrări din portofoliul fotoreporterilor Silvana Armat şi Sebastian Marcovici vor rămâne în spaţiul virtual până în data de 18 ianuarie 2010. Evenimentul este realizat cu sprijinul Primariei Municipiului Sibiu şi a Casei de Cultură a Municipiului Sibiu. Evenimente culturale, evenimente politice care au influenţat sau care pot influenţa viaţa sibienilor, evenimente desfăşurate în premieră la Sibiu: sportive, artistice sau de altă natură, momente plăcute sau pe care unii şi-ar dori să le uite, toate au fost surprinse de fotoreporterii Silvana Armat şi Sebastian Marcovici şi prezentate într-o expoziţie de fotografie inedită, cu scop caritabil. Toate fondurile obţinute din vânzarea fotografiilor vor fi direcţionate către proiectul demarat în anul 2008 de Asociaţia Animal Life în parteneriat cu autorităţile locale şi o parte a mass-media din Sibiu privind adopţia animalelor fără stăpân. Până în prezent au fost vândute un numar de 20 de fotografii.

 Expoziţia Focus Sibiu 2009 a fost vernisată în data de 18 decembrie în prezenţa a numeroase personalitaţi locale şi a reprezentanţilor mass-media: „Între noi politicienii şi jurnalişti există o relaţie de simbioza, dar o relaţie mai specială există între politicieni şi jurnaliştii fotografi. Fără ei, puţină lumea ne-ar vedea, şi fără ei, de puţine ori ne-am vedea,” a declarat Klaus Johannis, primarul Municipiului Sibiu. „Singurul obiectiv atins în acest an (n.r. 2009) este această expoziţie, care ne aminteşte prin ce am trecut şi ne dă speranţa că nu vom repeta greşelile făcute,” a declarat Alin Bratu, redactor şef al săptămânalului Turnul Sfatului. „În această expoziţie vorbesc pozele, autorii nu şi-au permis nici un fel de comentariu, nici acid nici dulce, acest lucru reprezintă o oglindă prezentată celor care sunt în centrul evenimentului,” a declarat Beatrice Ungar, redactor şef al săptămânalului Hermannstädter Zeitung. „Proiectul iniţiat de cei doi fotoreporteri este generos, iar cele 120 de fotografii expuse ne pot convinge de faptul că şi fotografiile de reportaj pot fi realizate artistic. Lucrările expuse „ştiu” să trezească interesul privitorului, ştiu să comunice cu cei care le privesc şi să intre, astfel, într-un dialog direct cu publicul vizitator. Valoarea artistică a exponatelor este ridicată şi prin faptul că fotografiile expuse transmit mesaje deosebite, puternice, către privitor.” a declarat Stefan Toth, reprezentantul Uniunii Artistilor Fotografi din Romania. „Colaborând cu Sebastian Marcovici şi nefiind străin nici de excelentele fotografii realizate de Silvana Armat, vă spun că cele mai importante momente din Sibiu ale acestui an sunt imortalizate prin unele dintre cele mai iscusite lentile, aici, la „Focus Sibiu 2009”, de doi dintre cei mai talentaţi şi experimentaţi fotoreporteri pe care îi poate oferi presa românească.” a declarat Leonard Chioveanu, editorul foto al agenţiei de presă NewsIn. 

 „Focus Sibiu” este un proiect fotografic început de Silvana Armat în anul 2007, ca o prezentare a celor mai importante evenimente artistice ce au avut loc în anul în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. Conceptul expozitiei a fost dezvoltat, în acest an fiind incluse fotografii surprinse de cei doi autori în cele mai importante momente care au marcat dezvoltarea oraşului Sibiu pe toate planurile. Expoziţia va ramane deschisa pana in data de 18 ianuarie si poate fi vizitata în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 08.00 şi 16.00. Intrarea este liberă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

un sibian

Acum 14 ani

Felicitari si mult succes in continuare! De ce nu aveti in ziar o zona cu fotografii din Sibiu despre ce nu se face, despre lucrari incepute si neterminate, despre mizeria din oras, etc. Una pe zi cu titlul "Va place Domnule Primar?" Pot eu sa furnizez materialul pentru primul an...
Raspunde

Lu

Acum 14 ani

Chiar misto fotografiile. Nu pot decat sa recomand expozitia.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus