Cum văd autorităţile sibiene anul 2010? Nasol! Cum altfel să-l vadă din moment ce se aşteaptă ca din cauza greutăţilor financiare să avem parte de o creştere a tensiunilor sociale, proteste, greve etc. „Este firesc ca şi în continuare, datorită situaţiei economice, să se ajungă la o escaladare a stărilor de tensiune socială, principala nemulţumire a salariaţilor, referitoare la nivelul salarizării, continuând, probabil, să persiste”, scrie Vasile Duca, directorul coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Sibiu într-un raport prezentat săptămâna trecută în faţa prefectului Constantin Trihenea. De menţionat că AJPS cam cu asta se ocupă, printre altele: medierea unor astfel de conflicte sociale.
Pe ce se bazează AJPS când zice va fi nasol. Păi în primul rând pe experienţa de anul trecut când în tot judeţul Sibiu am avut parte de şase conflicte mari de interese înregistrate, declanşate de organizaţiile sindicale din firmele şi societăţile sibiene. În total conflictele de muncă au vizat revendicările a 1.046 salariaţi dintr-un număr total de 2090 angajaţi ai unităţilor respective. În ianuarie 2009 s-au supărat angajaţii de la SIB-DRESS S. A. Conflictul nu a fost soluţionat la data concilierii, dar nu s-a recurs la alte proteste.
Tot în ianuarie, 144 de angajaţi Armax Gaz s-au revoltat. Conflictul a fost soluţionat parţial. În februarie a fost rândul angajaţilor de la Brandl Ro SRL iar în iunie al angajaţilor MPF PRODUCTION SRL. Am bele au fost soluţionate. În fine, anul 2009 s-a încheiat cu nemulţumiri explimate clar la TONDACH SRL şi iar la BRANDL, ambele conflicte lăsate în coadă de peşte.
Acestea fiind datele cunoscute, cum se pregătesc autorităţile de ce va urma în 2010? „Instituţuţia noastră continuă să acţioneze pentru promovarea dialogului social în profil teritorial, prin menţinerea unei comunicări permanente cu partenerii sociali, în scopul evaluării stărilor de spirit generatoare de tensiuni, de regulă prin intervenţii şi negocieri directe, sau după caz, în cadrul unor şedinţe ale Comisiei de Dialog Social, în scopul
asigurării păcii sociale la nivelul judeţul Sibiu”, mai arată AJPS. Pace să fie!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Prestații Sociale Sibiu , Agenţiei Judeţene , Brandl Ro , Armax Gaz Mediaş , Constantin Trihenea , Vasile Duca , Dialog Social
Vizualizari: 496
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Vasile Vasile
Acum 2 ore
SIbian
Acum 2 ore
Sibiu.Adrian
Acum 2 ore
Sibiu.Adrian
Acum 3 ore
Comentaci