Luni,
30.01.2023
Innorat
Acum
-1°C

Jennifer Aniston a implinit 41 de ani

Jennifer Aniston a sărbătorit împlinirea celor 41 de ani într-o staţiune de lux din Cabo San Lucas, Mexic, informează Mediafax.

A petrecut alături de bunele ei prietene Courteney Cox şi Sheryl Crow, dar şi de Gerard Butler.

Deşi neagă că ar fi ceva între ei, Jennifer Aniston şi Gerard Butler sunt de nedespărţit. Actorul a mers chiar şi până în Mexic pentru a fi alături de Aniston de ziua ei, informează stirileprotv.ro

Jennifer Aniston şi Gerard Butler , despre care o parte a presei americane continuă să afirme că ar avea o relaţie secretă, au petrecut împreună, la sfârşitul lunii ianuarie, două zile într-un deşert unde au realizat un set de fotografii incendiare pentru următorul număr al revistei W, informează popeater.com.

Jennifer Aniston, mult timp descrisă drept "fata din vecini preferată de americani", apare în fotografia de pe copertă purtând lenjerie sexy, iar scoţianul Gerard Butler apare în uniforma poliţiştilor din New York. Surse din presa americană susţin că viitoarea copertă a revistei W este incendiară şi mult mai "fierbinte" decât cea care îi prezenta pe Angelina Jolie şi Brad Pitt stând în pat.

Cei doi actori au făcut pereche şi la recenta gală a Globurilor de Aur şi tot mai multe voci afirmă că prezenţa lor la ceremonie s-ar fi datorat unor raţiuni publicitare.

"Studioul le-a cerut să prezinte împreună un premiu la Globurile de Aur şi i-a obligat să stea pe două scaune alăturate pentru a urmări continuarea galei, sperând să îşi promoveze astfel următorul lor film, «Recompensă cu bucluc/ The Bounty Hunter»", a declarat unul dintre prietenii lui Butler.

"Deşi Gerry (Gerard Butler, n.r.) o place pe Jen (Jennifer Aniston, n.r.), ei nu au o relaţie de natură romantică. Imediat după încheierea galei Globurilor de Aur, Gerry abia aştepta să îşi ia la revedere de la ea şi să meargă la mai multe petreceri, iar Jen, care nu a fost niciodată genul petrecăreţ, s-a dus singură acasă", a adăugat aceeaşi sursă.

Jennifer Aniston a devenit celebră datorită rolului Rachel Green din serialul de televiziune "Prietenii tăi/ Friends", care i-a adus un premiu Emmy şi un Glob de Aur. Ea a mai jucat şi în comediile "Dumnezeu pentru o zi" (2003), "Rutina, bat-o vina" (1999), "Surpriză: Vine Polly!" (2004) şi "Despărţiţi, dar împreună" (2006). În ultimii ani, actriţa a avut o tentativă de a juca şi în alte genuri de filme, precum thriller-ul "Fără control" (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice, jucând în "Eu şi Marley" (2008) şi în "Despre bărbaţi şi nu numai..." (2009).

Gerard Butler este un actor născut în Glasgow, Marea Britanie, în 1969. Printre filmele în care a mai jucat se numără "Lara Croft: Tomb Raider", "Fantoma de la Operă", "PS: I love you", "Rocknrolla", "Gamer", "300 - Eroii de la Termopile" şi "Law Abiding Citizen".

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus