Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Sibiul, sub cod galben de ninsori, ploi si viscol

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori, ploi şi viscol, în 27 de judeţe din sud-vestul şi nord-estul ţării, valabilă de vineri noapte până sâmbătă seară. Alături de județul Sibiu, avertizarea cod galben a mai fost emisă pentru judeţele Caraş-Severin, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani, Braşov, Alba, Hunedoara, Harghita, Covasna, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, începând de vineri noaptea, de la ora 00.00, şi până sâmbătă, la ora 18.00, în sud-vestul, nord-estul ţării şi în zona de munte va ninge, iar în restul judeţelor atenţionate vor predomina ploile, cantităţile de apă urmând a depăşi local 20 - 25 de litri pe metrul pătrat şi izolat 35 de litri pe metrul pătrat. Meteorologii atenţionează şi că vor fi condiţii de polei, iar temporar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea, mai ales în zona montană. În sudul şi estul Munteniei, inclusiv în municipiul Bucureşti, şi în Dobrogea, temporar va ploua, cantităţile de apă vor depăşi 15 litri pe metrul pătrat, iar vântul va avea intensificări.



Prefectul de Sibiu, Constantin Trihenea, s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii societăţilor de drumuri naţionale şi judeţene şi le-a cerut situaţia dotărilor cu utilaje specializate pentru intervenţii în timpul avertizărilor Cod Galben, Cod Portocaliu şi Cod Roşu, transmite corespondentul Mediafax.

Prefectul a dispus întocmirea listei cu utilaje de deszăpezire aparţinând instituţiilor sau societăţilor comerciale care nu sunt în subordinea Guvernului şi amplasarea lor pe teritoriul judeţului Sibiu.

"Pentru a ne atinge obiectivele pe care le avem, în situaţii de urgenţă, se vor încheia protocoale cu aceste instituţii şi societăţi comerciale, pentru a fi posibilă folosirea utilajelor, în caz de necesitate, cu maximă operativitate, pe toată raza judeţului", a declarat Constantin Trihenea, în cadrul întrunirii.

Prefectul a anunţat că va cere, în condiţiile instituirii avertizărilor meteorologice Cod Portocaliu sau Roşu, tuturor primăriilor care au în dotare utilaje să le menţină în stare de funcţionare, prin porniri periodice la intervale de şase ore, iar servanţii acestora să fie consemnaţi la domiciliu.

Partea de sud a judeţului Sibiu se află sub avertizare Cod Galben. Conform prognozei, până joi seară, la ora 20.00, precipitaţiile vor depăşi local 25 de litri pe metrul pătrat în nordul Munteniei şi sudul Moldovei, zone în care vor predomina ploile. Vântul va prezenta intensificări în zona de munte.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus