Miercuri,
28.09.2022
Parțial Noros
Acum
13°C

Dormiti linistiti! Puteti fura de la profesori

Din toată sărăcia învăţământului, la Casa corpului didactic din Sibiu au fost angajate lucrări de peste zece milioane de lei, cu sporuri de materiale de 600% în unele cazuri, cu licitaţii cu dedicaţie şi harababură mare în documente. Inspectoratul Şcolar Judeţean a efectuat o anchetă. Raportul întocmit nu a fost urmat de acţiuni concrete. Au venit de la Minister, de la Bucureşti. A urmat un nou raport, tot cu evidențierea neregulilor. Liniştea pluteşte în continuare. Hârtiile nu pot striga, vinovați nu  mai există. Și nici bani.
Pentru cei care nu îşi mai amintesc, bubele de la Casa corpului didactic au puroit începând cu zvonurile lansate în legătură cu piscina şi jacuzzi-urile în care se investesc banii profesorilor la viitorul sediu al Casei corpului didactic. Poveştile au crescut şi multe au luat-o pe arătură, ajungându-se la închipuiri despre cum s-a furat un etaj şi aşa mai departe. Cum fum fără scânteie de şpagă nu putea să iasă, au venit controalele, după schimbarea politică a directorului Casei corpului didactic, Gheorghe Pupeză. Şi nu unul, ci două. Ambele au constatat nereguli, după cum am arătat şi în numerele trecute.

Drumul încurcat şi inutil al rapoartelor

Prima comisie care a cercetat neregulile de la Casa corpului didactic a fost desemnată de fostul inspector şcolar general Constantin Catrina, în iunie 2009. Din comisie au făcut parte Christine Manta Klemens, inspector şcolar general adjunct, în calitate de preşedinte şi Marius Blaga, Mihai Buta, Dumitru Menchiu şi Anca Bardaş, în calitate de inginer în construcţii, referent, auditor, respectiv economist. Toţi angajaţi ai Inspectoratului şcolar general Sibiu. Peste două săptămâni, raportul comisie a fost încheiat, şi face referiri la disfuncţionalităţi în atribuirea contractelor de achiziţie publică, nerespectarea procedurilor de atribuire a contractelor, efectuarea unor lucrări suplimentare fără să existe fondurile suficiente etc. Raportul, însă, enunţă mai mult generalităţi şi ocoleşte să pronunţe nume de persoane, cum ar fi fostul director Gheorghe Pupeză, contabilul şef Simona Bunaciu, prejudiciile cauzate Casei corpului didactic şi nu adună note explicative de către cei bănuiţi a greşi într-un fel sau altul. „Nu am luat la cunoştinţă oficial despre existenţa raportului mai sus menţionat”, declară în scris Gheorghe Pupeză, fostul director al Casei.

„Având în vedere modul superficial în care a fost elaborat şi redactat Raportul de constatare, ţinând seama că nici până la data controlului efectuat de echipa Ministerului Educaţiei (jumătatea lui noiembrie 2009 – n.r.) nu s-a reuşit valorificarea actului de control al IŞJ Sibiu, am solicitat note de relaţii membrilor comisiei, mai puţin doamnei prof. Christine Manta Klemens, inspector şcolar general adjunct, aflată în concediu de odihnă în afara localităţii”, se arată în raportul întocmit de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, veniţi în control la finele anului trecut. Acestora, cei care au întocmit primul raport le-au transmis că se aşteptau ca „luarea măsurilor împotriva celor vinovaţi – dar nenominalizaţi de comisie – revenea Consiliului de administraţie a IŞJ Sibiu”. Conducerea Inspectoratului a făcut o copie a raportului şi l-a trimis Finanţelor Publice, cu menţiunea potrivită căreia „gravitatea problemelor referitoare la derularea contractelor de servicii/lucrări trebuie să fie apreciată în urma unui control de specialitate”.
În fine, ca drumul actelor să continue, şi raportul Ministerul Educaţiei a mai fost multiplicat înspre cel puţin alte două instituţii. Prima este Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, unde Ministerul Educaţiei ar trimite situaţia facturilor achitate cătrer SC Trimex pentru lucrările de reabilitare, facturi care includ un spor de materiale de 600%. În fine, a doua instituţie solicitată să mai ia, încă o dată, la puricat situaţia petrecută din 2006 şi până în 2009 este Autoritatea naţională pentru reglementarea şi monitorizarea achiţiilor publice, în legătură cu modul în care au fost atribuite mai multe contracte de construcţie şi reparaţii capitale.

Proces pe clădirea Fundaţiei Germano-Române

În fine, ca ultim detaliu, controlul Ministerului a mai descoperit că, în 1999, Casei corpului didactic din Sibiu i-a fost transferat în proprietate şi internatul Grupului Şcolar de Industrie Alimentară. ”Deşi s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra întregului imobil prin Încheierea Judecătoriei Sibiu – Cartea Funciară nr. 4166 din 1999, ulterior acest imobil a fost preluat de către Primăria municipiului Sibiu”.
Legat de această situaţie, fostul director al CCD susţine că a intentat proces Primăriei Sibiu pentru redobândirea clădirilor. ”A fost redobândit acest imobil cu excepţia localului în care se află Fundaţia Româno – Germană, din motive necunoscute nouă. Demersurile făcute către Primăria Sibiu pentru clarificarea regimului juridic al acestui local au fost fără răspuns. Au fost sesizaţi doamna Chirstine Manta – Klemens, cât şi domnul Constantin Catrina, inspectori generali în perioada 2002 – 2009 asupra acestei situaţii. Dânşii au considerat că trebuie intervenit pe lângă Primăria Sibiu, dar acţiunea nu s-a finalizat”, scrie Gheorghe Pupeză în nota explicativă dată inspectorilor Ministerului Educaţiei. Care susţin că nu era de competenţa Inspectoratului să ceară reglementarea situaţiei, ci era datoria directorului CCD să lupte pentru această clădire. „Directorul CCD Sibiu, împreună cu consilierul juridic al IŞJ Sibiu vor efectua demersurile legale care se impun în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra localului în care se află Fundaţia Româno-Germană”, recomandă Ministerul Educaţiei.

În loc de epilog

După modelul patentat nu numai la Sibiu, banii publici scurşi prin Casa corpului didactic au un traseu mai mult decât dubios. Rapoartele şi controalele nu contenesc. Cu toate acestea, nimeni nu răspunde. Din investiţiile de peste şase milioane de lei, a rămas o clădire neterminată pentru care mai sunt necesare peste trei milioane de lei. Bani care nu există. A mai rămas şi o clădire reparată capital. Cât de „capital” să judece fiecare – nici nu s-a împlinit un an de la reparaţiile capitale, iar în pereţi unora dintre încăperile Casei corpului didactic au apărut infiltraţiile de apă. Evident, nimeni nu răspunde.
 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

profu

Acum 12 ani

Cine mai e director la Casa Corpului Didactic? Tot tusa noastra?
Raspunde

Bugetarul

Acum 12 ani

Toate smecheriile de la CCD au fost facute sub inaltul patronaj al asa jisei inspectoare ganerala manta klemens care mai rezista inca .Ce merite are aceasta frau in afara de faptul ca este sasoaica?De competenta nu poate fi vorba de integritate nici atat ,jurista I S J prietena d/nei adjuncte este o catrastofa profesional ce trebuie sa se mai intample ca sa fie schimbari si la ISJ?
Raspunde

Cetateanul

Acum 12 ani

Domnule, de unde ai aceste documente din care ne dai si citate? Nu crezi ca pentru credibilitatea ziarului trebuiau folosite si alte surse ? Nu, este suficienta una singura. Asa ca, multumesc pentru informatii.
Raspunde

Traian Deleanu

Acum 12 ani

@Cetateanul: daca nici documentele rezultate in urma a doua actiuni de control, plus surse din interior, nu sunt suficiente, va invit pe dumneavoastra sa ne spuneti care este, de fapt, adevarul. multumim, in rest, pentru intentiile bune
Raspunde

Ptr.4

Acum 12 ani

Daca ne veti dezvalui cine v-a dat documentele rezultate in urma actiunilor de control+sursele din interior sunteti absolvit.
Raspunde

Traian Deleanu

Acum 12 ani

Asta e problema, cine a ”ciripit”, cine a ”dat în gât”, nu faptul că acolo chiar sunt niște probleme legate de cheltuirea unor bani publici dintr-un buget mereu de criză.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus