Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
16°C

Omul are parte de 6000 de boli in timpul vietii

Cercetătorii britanici au descoperit că pe parcursul vieţii oamenii se confruntă, în medie, cu 6.284 de afecţiuni minore, scrie Daily Mail. În fiecare an, o persoană trebuie să îndure 80 de boli uşoare, asemenea durerilor de cap, crampelor, durerilor de spate sau răcelilor.
Specialiştii au descoperit că oamenii petrec 21 de zile anual luând medicamente pentru alinarea durerilor sau un total de 1.649 de zile în cazul în care trăiesc până la 78,5 ani. De asemenea, ei solicită ajutorul medicilor de cel puţin trei ori pe parcursul a 12 luni pentru a scăpa de aceste afecţiuni uşoare.
Cercetarea, la care au participat 3.000 de adulţi din Marea Britanie, a scos la iveală faptul că cele mai frecvente indispoziţii sunt cauzate de crampe, care trebuie înfruntate, în medie, de 19 ori pe an sau de 1.492 de ori pe parcursul întregii existenţe. Totodată, oamenii sunt nevoiţi să se confrunte cu cel puţin 16 migrene anual sau 1.256 în total. Cea de-a treia afecţiune uşoară amintită de respondenţi este durerea de spate, îndurată de 14 ori pe an sau de 1.099 în decursul vieţii. Pe următoarele locuri în clasamentul bolilor minore suportate de oameni se situează întinderile musculare, entorsele cervicale, durerile de stomac, hemoragiile nazale şi luxaţiile de gleznă.
Cu toate că în ultimele 12 luni au fost nevoiţi să suporte, în medie, două răceli, două tăieturi, o infecţie oculară, o durere de ureche, o gripă şi o arsură stomacală, jumătate dintre participanţii la studiu au declarat că se consideră sănătoşi şi într-o formă fizică bună. Sondajul a fost condus de site-ul www.activequote.com.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 304

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus