Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
14°C

Fericiti voi, cei neplecati in Tenerife: aveti telefonie mobila ieftina!

Jeanina și Seb au timp. Au renunțat la Sibiu pentru Tenerife. Și acum colindă stațiunile din insulele canariote. Deh, sunt cetățeni rezidenți. Au timp să scrie pe blog, au timp de plajă, au timp de pescuit, au și timp de muncit. Lejer, că nimeni nu îi grăbește. Dar cum orice paradis musai să aibă ceva mere mai putrezite, Jeanina crede că printre acestea, în Tenerife, ar fi telefonia mobilă. Muuult mai scumpă decât în România. Și asta în condițiile în care în Tenerife nu plătești taxe la stat.
” Am prospectat puţin piaţa înainte să ne luăm cartelă Pre Pay cu număr şi ne-am trezit în România anilor ’98-’99 când preţurile erau prohibitive şi telefoanele, nu pentru oricine. Deci, la Telefonica Movistar cartela cu număr costă 22 de euro iar minutul de convorbire în reţea este 6 cenţi, în afara reţelei 59 de cenţi. Durere mare.La Vodafone am găsit o variantă mai ieftină, cartelă SMS Xtreme la 12,93 euro (pe continent costă 15 euro, aici nu se plăteşte taxa pe valoarea adăugată, IVA-ul) cu 6 euro credit pe ea. Minutul în reţea ca şi în afara ei se plăteşte la fel, 38 de cenţi dacă alegi planul tarifar 90×1 (adică vorbeşti 90 de minute, plăteşti unul singur) sau 28 de cenţi, tariful clasic. SMS-ul e de domeniul SF, îţi mănâncă 15 cenţi numai un amărât de text naţional şi 60 de cenţi internaţional”, povestește Jeanina. Care a mai aflat că, altfel decât în România, cartelele pre-pay nu mai oferă oricui prilejul de a da în mod anonim telefoane – oricine cumpără o cartelă musai să își dea și identitatea pe față.
Dar, asta să fie durerea. Căci, în rest, iată ce mai văd sibienii: ”Lipit de San Eugenio, spre Adeje, este Puerto Colon. O staţiune cochetă şi frumoasă ca o floare atent îngrijită în grădină. Alei împrejmuite de flori, palmieri bine tunşi, case albe şi hoteluri ce dau un aer de intimitate locului. Plaje mici cu nisip fin, golfuleţe protejate de valuri prin diguri, un port cu bărci mici şi mulţi peşti mari, zeci şi sute de terase şi restaurante din care ies toate aromele pământului, centre de scuba diving, bărci de închiriat pentru excursii pe La Gomera sau doar pe coastele insulei Tenerife (care bărci sunt de toate felurile, de la cele vechi, stil secol XVII, până la bărci cu fund de sticlă), centre comerciale obişnuite, pentru clasa medie, sau de lux, pentru cei cu foarte mulţi bani”.

Povestea integrală a plecări Jeaninei și a lui Seb din Sibiu, către Tenerife o găsiți aici.

Foto: jeaninavlad.wordpress.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

ion

Acum 15 ani

buna treaba. dar , daca mai aveti doar 200 de euro, ar trebui sa incepeti sa vasliti spre casa.
Raspunde

gheo

Acum 15 ani

Ioane fffoarte tare comentariul tau
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus