Joi,
06.10.2022
Innorat
Acum
16°C

Salvati copacii: Consilierii locali, invitati sa se informeze on-line

Din raţiuni ecologiste, dar şi financiare şi în urma propunerii consilierului local Ovidiu Luca, făcută luna trecută, membrii Consiliului local Sibiu vor avea de votat o nouă metodă de comunicare a documentelor pentru şedinţele Consiliului local. Până acum, metoda era cea clasică – printat tomul de hârtii (câteva sute de pagini pentru un singur consilier), sunat consilierul şi chemat să îşi ridice mapa. Din aprilie, dacă şi consilierii dau undă verde, lucrurile vor trece pe „on - line”.
„Propunem ca, începând cu luna aprilie 2010, materialele care urmează a fi dezbătute în şedinţele Consiliului local să fie comunicate consilierilor municipali prin intermediul poştei electronice. În acest sens, Serviciul Informatică din cadrul Primăriei Sibiu va crea adrese de e-mail pentru fiecare consilier local, urmând ca materialele să fie transmise, de regulă, în ziua de vineri înaintea şedinţelor de comisii. În situaţia în care există materiale care, din diverse motive obiective nu s-au transmis (ex. Necesită raport al comisiei de validare, sunt necesare date sau proceduri ale altor instituţii, urgenţe etc), acestea vor fi comunicate de îndată ce vor fi finalizate”, se arată în raportul care însoţeşte hotărârea care vrea să modernizeze forul legislativ local.
Potrivit aceluiaşi document întocmit de Direcţia de administraţie publică locală, după desfăşurarea şedinţelor de comisii, rapoartele întocmite în cadrul acestora se vor transmite în acelaşi mod, în ziua următoarelor şedinţe. „În cazul în care există ordine de zi suplimentară, comunicarea acesteia se va efectua tot prin e-mail. Pentru şedinţele extraordinare, modalitatea de comunicare va fi tot prin intermediul poştei electronice, respectându-se termenul legal de trei zile de la convocare sau, după caz, de îndată”.

O tonă de hârtie consumată anual


La finele şedinţei de luna trecută, propunerea de a se renunţa la clasicele şi greoaiele mape de hârtie a fost făcută de consilierul democrat-liberal Ovidiu Luca. „”Eu am în vedere și situația de criză și aș propune să renunțăm la aceste mape de ședință. Anual, pentru toți cei 23 de consilieri locali, consumăm aproape 1.000 de kilograme de hârtie. Propun să primim aceste proiecte de hotărâre în format electronic, fie pe diferite dispozitive de stocare, fie pe mail”, a spus Luca. Primarul Klaus Johannis s-a arătat bucuros şi a promis un proiect de hotărâre în acest sens.
Între consilierii mai vârstnici, însă, părerile sunt împărţite referitor la o astfel de iniţiativă. ”Eu aș propune să fie trimise pe mail, dar fiecare formațiune politică să primească cel puțin un set de proiecte tipărite pe hârtie. Ar fi, cred eu, o soluție mai bună”, este de părerea Hans Klein, liderul consilierilor FDGR.
Preotul Ioan Sârbu este de altă părere. ”Eu zic să rămână pe hârtie. De câte ori ne întâlnim noi trebuie să vedem proiectele. Așa, pe mail... ce facem, toată lumea vine cu laptopurile aici?”.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus