BNR va decide luni reducerea dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte, de la 7% la 6,5%, nivel minim record, pentru a susţine redresarea economiei şi a creditării, dar şi pentru a tempera presiunile de apreciere asupra leului, potrivit majorităţii analiştilor economici. Economiştii-şefi de la ING Bank România, BCR şi UniCredit Ţiriac Bank anticipează că BNR va scădea dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte, în timp ce economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, estimează o reducere de 0,25 puncte procentuale, scrie Mediafax. "Cred că de acum BNR va face paşi mărunţi şi va reduce în următoarele două şedinţe de politică monetară dobânda cu câte 0,25 puncte procentuale, pentru ca ulterior să menţină nivelul de 6,5% până în trimestrul patru. Atunci, odată ce evoluţia inflaţiei va fi mai clară, dobânda de politică monetară va fi redusă cu încă 0,25 puncte", a spus Dumitru, citat de Mediafax. El a precizat că decizia pe care banca centrală o va adopta luni reprezintă un stimul puternic pentru reducerea mai rapidă a dobânzilor la credite şi va tempera presiunile de apreciere a leului. Dumitru consideră că BNR nu are motive pentru reducerea ratelor la rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei, de 15%, şi în valută, de 25%.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 347


Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Alzara 1918
Acum 9 ore
Gheorghe Ion
Acum 9 ore
Forest Gump
Acum 11 ore
Che
Acum 11 ore
Kukuruku