De la ”silenzio stampa” la vrute si nevrute

Nici nu mai ai habar cum e mai bine: ori să citești zi de zi toate tâmpeniile pământului, ori să nu ai cunoștință de nimic. Am citit câteva din ziarele locale ce apăreau în Sibiu după 1944 și până în revoluție. Subiectul era să găsesc o referire măcar la sărbătoarea de Paște. Nu am găsit nimic. Nici măcar o rețetă de cozonac sau de drob. Măcar o listă cu prețurile la carnea de miel din piețe. Absolut nimic. Deși toată lumea, sau aproape toată lumea, încondeia ouă și atunci, deși se mergea la biserică, oficial nu se întâmpla nimic. Cu atât mai mult muțenia era desăvârșită în mass-media. E destul de șocant pentru cei ce suntem obișnuiți cu societatea  actuală, în care orice vânt tras din New York răzbate până în Mărginime.  
Nu știu dacă Ceaușescu a inventat ”silenzio stampa”, cum spun ziariștii de sport italieni când un sportiv sau antrenor nu mai dorește comunicarea cu presa, sau cei din jurul lor, din prea multă obediență, însă nimic nu răzbătea în presă.
Și avem exemplle de astăzi. Că tot se apropie Paștele, suntem asaltați de știri. Care mai de care mai apropiată de eveniment. Un artist american spune că a reuşit să recreeze faţa lui Iisus Hristos cu ajutorul tehnologiei digitale, bazându-se pe un studio al giulgiului din Milano. Un altul se schingiuie pe cruce în fiecare an. Pe la noi, tineri politicieni umblă îmbrăcați în iepuri și impart ciocolată la copii. Sau o tânără euro-parlamentară cu nume sonor împarte alimente la copiii necăjiți. Totul e în ton cu evenimentul. Nu mai sunt reduceri de sezon, sunt reduceri de Paște. Nu sunt promoții de primăvară, sunt de Paște. Se impart felicitări, cadouri, mesaje, SMS-uri, magazinele devin peste noapte ”non-stop”, iar febra consumului cuprinde pe toată lumea. Cuvântul criză dispare subit.
Acum 50 de ani, de Paște se citea Scânteia în pauza de masă. Exista un agitator care-i convingea pe ”profani” de măreția socialismului. Ceva mai târziu, un alt agitator îi îndemna pe sibieni că nu are rst să emigreze, pentru că tovarășul ne/a spus că va fi bine. Acum, suntem învățați să consumăm, însă sărbătoarea este în planul doi. De fapt nu este decât un motiv. Adică exact de ce aveam nevoie.