După aerogările din vestul țării, de sâmbătă, ora 12, și Aeroportul Internațional Sibiu va fi închis, informează televiziunile centrale. Motivul închiderii aeroportului ține de norul de cenușă vulcanică ce vine din Islanda și care va acoperi în cursul zilei de sâmbătă întreg teritoriul țării. Cel mai probabil, Aeroportul Internațional Sibiu va fi redeschis în cursul zilei de duminică, existând și discuții care iau în calcul noi zboruri abia de luni dimineață. Pe teritoriul României au fost închise, până la această oră, 11 aeroporturi.
Pentru a compensa anularea curselor aeriene, CFR a suplimentat trenurile de pe rutele interne. Niciuna, însă, nu trece prin Sibiu. Astfel, CFR Călători va suplimenta în funcţie de necesităţi, cu vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete, garniturile de tren care circulă pe relaţiile: Bucureşti – Cluj Napoca – Oradea, cu ramură pentru/de la Târgu Mureş; Bucureşti – Satu Mare; Bucureşti – Baia Mare; Bucureşti – Bacău; Bucureşti – Suceava; Bucureşti – Iaşi, a anunțat CFR.
Norul de cenușă ce ajunge deasupra României nu afectează și populația de la sol, informează reprezentanții Agenției de protecție a mediului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 331


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Alzara 1918
Acum 2 ore
Gheorghe Ion
Acum 2 ore
Forest Gump
Acum 4 ore
Che
Acum 4 ore
Kukuruku