Luni,
18.08.2025
Innorat
Acum
17°C

Alte doua curse au fost anulate la Aeroportul din Sibiu

Alte două curse care trebuiau să decoleze, marţi, de pe Aeroportul din Sibiu au fost anulate, una fiind a companiei Blue Air, pe relaţia Sibiu - Stuttgart, iar cealaltă a companiei Lufthansa, pe ruta Sibiu - Munchen, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Sibiu, cursa Blue Air pe ruta Sibiu - Stuttgart a fost anulată, marţi după-amiază, cu puţin timp înainte de decolare. "Cursa era programată să plece la ora 15.00, dar s-a anunţat anularea ei. Am înţeles că anularea se datorează închiderii spaţiului aerian în oraşul Stuttgart, iar avionul nu poate decola. Reprezentanţii companiei se ocupă acum de cei aproximativ o sută de pasageri care trebuiau să plece. Aceştia vor fi re-rutaţi sau vor primi banii înapoi", a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Sibiu, Iuliana Opriţă. Potrivit sursei citate, a fost anulată şi o cursă a companiei Lufthansa pe ruta Sibiu - Munchen. "Mai avem o cursă Austrian spre Viena care am fost anunţaţi că va circula şi încă o cursă Blue Air pe relaţia Sibiu - Madrid, programată pentru ora 21.50 care s-ar putea să decoleze, nu se ştie încă cu exactitate", a spus Iuliana Opriţă.

Cele două curse anulate, marţi după-amiază, se adaugă celor trei anulate încă de dimineaţă. Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Sibiu, zece curse aeriene sunt programate, în total, marţi să decoleze sau să aterizeze pe Aeroportul Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus