Miercuri,
26.03.2025
Cer Senin
Acum
9°C

Bercea Mondialu a dat bani cu imprumut pentru "afacerea PD-L la Biertan"

Scandalul de la Biertan, oficializat prin ancheta Corpului de control al Prefectului, scoate la iveală încrengături greu de crezut, în cadrul cărora instituțiile publice își dovedesc incapacitatea sau reaua-voință.

Povestea lansată cu mare tam-tam săptămâna trecută este simplă: în lipsa primarului din Biertan, internat, viceprimarul din localitate a venit la Prefectură spre a se plânge că, în urma unor achiziții dubioase de materiale împotriva incendiilor, conturile bugetului local vor fi blocate. Că materialele au fost cumpărate și facturi de 600.000 de lei neachitate. Că printr-o decizie a Tribunalului Olt, firma Inter Top Metal, cea care a livrat materialele, a primit dreptul de a executa silit Consiliul Local Biertan. ”Pe surse” în presa cotidiană a fost livrată șopârla că firma Inter Top Metal îi aparține lui Anghel Sandu, cunoscut drept ”Bercea Mondialu”, rudă prin alianță cu Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu.

La nivelul Sibiului, Corpul de control al Prefectului s-a dovedit inutil – ”ca urmare a neachitării, de către CL Biertan, a unei părţi din obligaţiile rezultate din contractul de achiziţie de materiale pentru stingerea incendiilor, din partea firmei Inter Top Metal SRL, cu sediul în localitatea Potcoava, judeţul Olt, (...) conform dispoziţiilor legale, conturile Primăriei Biertan pot fi blocate în următoarele 6 luni, în cazul în care debitul nu este achitat”, decretă oficial Corpul de control al Prefectului. Fără, măcar, să verifice că firma Inter Top Metal este radiată din 28 decembrie 2009 – informația apare gratuit pe site-ul Ministerului Finanțelor. Cum firma este radiată, inexistentă, nu poate pretinde achitarea unor debite.

Gafa monumentală a Corpului de control al Prefectului Sibiului pălește, însă, pe lângă deciziile date de judecătorii Tribunalului Olt. La trei luni de la desființarea firmei Inter Top Metal, judecătorii emit sentința cu numărul 115 din 2010, prin care mențin, în parte, o altă sentință dată în ianuarie 2010, la o lună după desființarea firmei Inter Top Metal. În contul acestei firme, judecătorii din județul Caracalului ”somează debitoarea (CL Biertan – n.r.) să achite debitul de 611.969,8 lei în 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii”

Bercea Mondialu dă bani cu împrumut

Presei din Sibiu i-a fost livrată ”pe surse” informația că Inter Top Metal i-ar aparține lui Sandu Anghel, cunoscut sub porecla de Bercea Mondialu. Omul a devenit mai cunoscut după ce Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, i-a botezat copilul. Bercea Mondialu neagă orice implicare în afacerea de la Biertan. ”E greșeală, te rog frumos. Eu nu fac așa ceva. Vă rog frumos. Eu nici nu am o firmă așa, cu Inter Top, eu am SC Bercea Mondial”.

După câteva căutări relativ simple, am descoperit că, înainte de a fi radiată, SC Inter Top Metal aparținea lui Mihai George. Pe 18 ianuarie, Mihai George și-a deschis o nouă firmă, Robert Intermed Geo 10 SRL. Legătura acestuia cu Bercea Mondialu e simplă – banii pentru cumpărarea mărfii livrate la mai multe primării din județul Sibiu au fost împrumutați lui Mihai George de Bercea Mondialu. ”Da, da, am luat niște bani împrumut pentru marfă. Să cumpăr marfa”, a povestit la telefon Mihai George. În convorbire el a înțeles că stă de vorbă cu un reprezentant al unei primării din județul Sibiu și s-a arătat dornic să își recupereze marfa. A găsit rapid și soluții pentru a fi plătiți banii care, în mod normal, trebuiau încasați de Inter Top Metal. ”Păi, cum să nu poată fi plătiți banii? Mai facem altă factură, pe altă firmă. Pe noua firmă, da, cum să nu. Vă dau toate datele firmei, ne întâlnim undeva și facem factura după celelalte, după acelea vechi. Să iau banii mai repede, că îmi trebuie banii mai repede. Facem acum o tranșă de trei miliarde și restul mai târziu”, s-a precipitat Mihai George.

Hop şi PD-L

Tot ”pe surse”, în presa sibiană a fost răspândit zvonul că afacerea cu materiale de prevenire a stingerii incendiilor a fost o comandă ”pesedistă”. Mihai George susține că pe altă filieră a venit ”afacerea”. Mai precis, pe linia PD-L. ”Da, da cu pedeleul domnule, cu pedeleu a venit toată treaba asta. Noi nu prea mai avem acolo legături, că nu suntem așa firmă mare. Dar, pot să trimit factura prin curier?”, insistă Mihai George, omul de afaceri în vârstă de 32 de ani, născut în Potcoava, județul Olt.

Degrabă ”linșat mediatic” de câteva instituții sibiene de presă, primarul din Biertan, Cornel Rațiu spune că tot e un fel de ”țeapă” la mijloc. ”Nu e vorba de politică. Noi am avut un contract pe termen mai lung și, dintr-o dată, ne-am trezit cu materialele acelea la noi, fără facturi fără nimic. Le-am cerut celor de la Inter Top Metal să vină să își ia materialele înapoi, că nu le plătim, dar degeaba”, spune Cornel Rațiu. În urma acestui scandal de presă, Rațiu s-a ales și cu excluderea din partid.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus