Marți,
19.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

PD-L: Sibiul are patru proiecte prin Programului Operational Sectorial Mediu (POS)

Organizația județeană a PD-L informează că județul Sibiu va primi prin Programul Operațional Sectorial bani pentru patru proiecte ce vizează finanțare nerambursabilă pentru domeniile: deșeuri, biodiversitate și protecția naturii. Cele patru proiecte au o valoare totală de 236,17 milioane euro, din care aproximativ 80% reprezintă finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, prin POS Mediu 2007-2013.

COMUNICATUL PD-L:

În cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu (POS), Ministerului Mediului şi Pădurilor, prin Organismul Intermediar POS Mediu Sibiu, urmăreşte pregătirea sau implementarea a patru proiecte de mediu pentru judeţul Sibiu. Două dintre ele au în vedere domeniul infrastructurii de apă şi apă uzată, unul domeniul deşeurilor şi unul protecţia naturii şi biodiversităţii. Cele patru proiecte au o valoare totală de 236,17 milioane euro, din care aproximativ 80% reprezintă finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, prin POS Mediu 2007-2013.

Proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov” este într-o fază avansată de pregătire a documentaţiei, urmând a fi aprobat de Comisia Europeană. El are o valoare de 118.808.749 euro (din care 100.048.233 euro, sumă nerambursabilă din fonduri europene). Proiectul va fi implementat de SC Apă Canal SA Sibiu, în perioada 2010-2015, pentru o populaţie de 281.658 locuitori. Obiectivele principale ale proiectului sunt furnizarea apei potabile şi colectarea şi epurarea apei uzate, în conformitate cu directivele UE, la un tarif accesibil, tuturor localităţilor, reducerea poluării datorate funcţionării necorespunzătoare sau inexistenţei staţiilor de tratare a apei uzate. Zona de acoperire a proiectului este sudul, centrul şi nord-vestul judeţului Sibiu - Municipiul Sibiu, Avrig, Cisnădie, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Sălişte, Tălmaciu şi 27 comune. Din judeţul Braşov este prevăzut oraşul Făgăraş.

Proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în zonele Mediaş, Agnita, Dumbrăveni”, este în curs de implementare şi are o valoarea totală de 89.989.650 euro, din care, prin POS Mediu, sunt prevăzute 84.297.512 euro (71.652.885 euro, de la UE). În prezent, sunt în derulare lucrările de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare în Municipiul Mediaş – 67.271.007,96 lei şi la staţia de epurare a Municipiului Mediaş – 59.840.339 lei. Beneficiarul lucrării este SC Apa Târnavei Mari SA, care a primit o prefinanţare de 12,6 milione euro şi i s-au decontat cheltuielile solicitate la rambursare, în valoare de 282 mii euro.

Într-un alt material, vom reveni cu amănunte despre celelalte două proiecte de mediu ale judeţului Sibiu, finanţate prin POS Mediu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

yon

Acum 15 ani

Auzi si te crucesti. PD-L anunta ce va primi judetul Sibiu. Nici PCR-ul nu facea astfel de anunturi. PD-L ul a ajuns partidul stat. Asa ne trebuie si in primul rand, noua sibienilor care i-am votat ca prostii.
Raspunde

medieseanul

Acum 15 ani

Auzi si te crucesti de grosimea obrazului la PDL-istii astia: pai proiectul de reabilitare a retelei de apa a Mediasului prin proiectul: "Extinderea si reabilitarea sistemelor de apa si apa uzata in zonele Medias, Agnita, Dumbraveni" este un proiect gandit, demarat si sustinut la toate nivelurile inca de pe vremea primarului PSD Bucur Dionisie si a guvernelor PSD fara sa apara nicairi astfel de stiri DESANTATE!. O confiscare si deturnare de fapta mai scarbos si mai deshantat nu poti constata decat la P D L : MINCINOSI ORDINARI!!!!!!!!!!
Raspunde

Raed A.

Acum 15 ani

No bine mai yon=mediesanul, te-am inteles din prima, nu te mai repeta. Sezi bland, un echipaj SMURD e in drum spre tine.
Raspunde

george

Acum 15 ani

bai carcotasilor da urat mai vorbiti de cineva care aduce atatia bani in judet si intradevar se implica si modernizeaza.Sunteti buni numa de comentat, dar cand se vor termina proiectele o sa va placa ce a facut PDL. Cinste lor ca intradevar fac treaba si merg treburile bine si la noi in judet datorita PDL, si nu regretam votul dat
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus