Duminică,
27.11.2022
Innorat
Acum
2°C

Alpinista data disparuta in Muntii Fagaras a fost gasita moarta

Alpinista în vârstă de 41 de ani, din Cluj, care a fost dată dispărută  în zona creastă a Munţilor  Făgăraş a fost găsită moartă de către salvamontişti, într-o prăpastie din zona Vârfului Buda, a declarat şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, citat de corespondentul Mediafax. Potrivit acestuia, zona în care a fost găsită femeia se află la o altitudine de aproximativ 2.400 de metri, cadavrul fiind găsit într-o prăpastie adâncă de 70 de metri. Salvamontiştii spun că este posibil ca femeia să fi fost suprinsă de o avalanşă în zona respectivă şi aruncată de pe creastă în prăpastie. "Am adescoperit-o în zona Vârfului Bud. Este într-o prăpastie şi urmează să o scoatem de aici şi să o transportăm undeva la baza muntelui, iar operaţiunile vor mai dura câteva ore”, a declarat Ion Sănduloiu. El a precizat că trupul neînsufleţit va fi dus la morga Spitalului Judeţean din Piteşti pentru necropsie, astfel încât să fie stabilite cauzele decesului. Femeia, Anda Goleanu, era din Cluj-Napoca şi a încercat să facă un traseu de creastă, traversând Munţii Făgăraş din judeţul Argeş până în judeţul Sibiu. Ea a plecat în munţi singură, încă de vineri, iar dispariţia acesteia a fost anunţată abia luni de către prietenul său, care nu a mai putut să ia legătura cu ea pe telefonul mobil. Şeful Salvamont Argeş spunea că zona în care a dispărut aceasta este una extrem de periculoasă, chiar şi pentru alpinişti, iar riscul de producere a unor avalanşe este foarte mare. "Este o zonă periculoasă, care şi pentru un alpinist şi un salvamontist cu experienţă este dificilă şi ar fi fost bine să fi fost însoţită de prieteni în parcurgerea unui traseu de creastă", declara şeful Serviciului Salvamont Argeş. Preşedintele Club Montan Apuseni, Dan Moisa, a declarat, luni, corespondentului Mediafax că o ştie pe Anda Goleanu, cu care a participat la o expediţie în Munţii Apuseni. "Am cunoscut-o pe Anda Goleanu în urmă cu şase-şapte ani, când am participat împreună la o expediţie în Apuseni. Dar nu am mai ţinut legătura cu ea de atunci şi nu ştiu să fi fost membră a unui club alpin clujean", a spus Moisa. Şeful formaţiei Salvamont Cluj, Vasile Cipcigan, a declarat, la rândul său, că Goleanu nu era membră a niciunui club alpin din Cluj.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus