Mediaşul găzduieşte pentru al doilea an consecutiv punctul final al concursului internaţional off-road „SUPER KARPATA TROPHY“.
Evenimentul are loc în data de 15 mai 2009, de la ora 13.00 în Piaţa Corneliu Coposu, fiind deschis de sosirea participanţilor.
Noutatea evenimentului de anul acesta constă în faptul că se vor organiza probe pe platoul din faţa Primăriei Mediaş. Astfel, concurenţii vor trece peste obstacole din piatră, peste maşini şi peste cauciuri.
Spectaculozitatea evenimentului este dată de faptul că nu există nici un Roadbook, ci fiecare echipa îşi alege traseul liber. Nu contează doar viteza în această competiţie, ci şi tactica abordată, orientarea, navigarea şi spiritul de echipă. Traseul parcurs trebuie să se afle într-un coridor stabilit, fiecare „ieşire din graniţele” coridorului fiind sancţionată. Coridorul se întinde pe o suprafaţă de 7000km2.
Principiul „SUPER KARPATA TROPHY” este aici startul – acolo este destinatia: „Find your own track”.
Toate maşinile din concurs sunt dotate cu o cutie neagră, care cu ajutorul unui GPS înregistrează exact traseul străbătut.
Anul acesta sunt circa 50 de maşini la start, un număr de 100 de persoane, de 7 naţionalităţi. Punctul de plecare este în Austria, iar punctul de destinaţie se află la MEDIAŞ, unde după înmânarea premiilor (ora 21.00 -22.30) va avea loc festivitatea de încheiere ce va culmina cu un foc de artificii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piața Corneliu Coposu , Primăriei Mediaș
Vizualizari: 413
Ultimele comentarii
Acum 15 minute
Morvoveață
Acum 22 minute
Timotei Popovici
Acum 28 minute
Porr
Acum 33 minute
@
Acum 43 minute
Barosanu