Miercuri,
31.12.2025
Partial Noros
Acum
-6°C

Cine a furat mai mult, PSD sau PD-L?

Deputaţii Cornel Ştirbeţ şi Ioan Cindrea au pornit săptămâna trecută dezbaterea: cine a furat mai mult, PSD sau PD-L. Evident că democrat-liberalul Cornel Ştirbeţ susţine că social-democraţii au furat cel mai mult, iar Ioan Cindrea spune exact contrariul. Dezbaterea s-a purtat sub forma declaraţiilor politice, scutite de responsabilitate juridică.
Cornel Ştirbeţ, vicepreşedinte al PD-L la nivel naţional, deputat de Sibiu şi preşedinte al organizaţiei municipale a declarat săptămâna trecută de la tribuna parlamentului că în cei 12, câţi a stat PSD la guvernare, România a fost jefuită. “Eu le propun un moratoriu: şase luni să fure mai puţin, să nu mai fure cu camionul, să fure cu Loganul. Tupeul politic la dlui. Dragnea este fără de margini! De ce nu ne spune domnia sa că România ar avea infinit de câştigat dacă PSD ar lua o decizie internă, prin care s-ar angaja să dea înapoi măcar câteva procente din cât a furat de-a lungul anilor, nu cu camionul, ci cu vapoarele, cu garniturile de tren şi cu TIR-urile. Daca PSD ar lua o astfel de hotărâre, cu siguranţă nu ar mai trebui diminuate nici pensiile, nici salariile. Cât a furat PSD ? Mult ! Foarte mult ! Enorm ! Recent, în cadrul unei emisiuni transmise pe postul public de televiziune, dl. Iosif Boda a facut un calcul, corect, din care rezultă că în ultimii 20 de ani, PSD s-a aflat la guvernare nici mai mult, nici mai puţin decât 14 ani. A avut prin urmare timp berechet la dispozitie pentru a-şi perfecţiona tehnicile de devalizare a avuţiei ţării. De la furtul ordinar, rudimentar, la drumul mare, practicat în primii ani ai guvernării PSD, s-a ajuns în timpul guvernării Năstase la tehnici sofisticate ale hoţiei, la furtul pus pe baze ştiinţifice. Micii găinari de la alte partide au fost ridiculizati şi puşi în umbră de profesioniştii hoţiei, înregimentaţi în PSD”, a spus Ştirbeţ în declaraţia politică.
La două zile distanţă a venit şi răspunsul: “Toate măsurile gândite de această Putere trădează un profund dispreţ faţă de cetăţenii ţării, o violenţă şi sălbăticie a actului de guvernare, o politică represivă împotriva oamenilor cu nevoi care aşteaptă ajutor şi solidaritate socială, un cult al inechităţii economice şi diviziunii sociale”, scrie Cindrea în declaraţia politică. “În criza anilor `30, guvernele României au impus populaţiei mai puţine sacrificii decât cele impuse cu brutalitate şi nesimţire (un termen atât de drag LOR) de această năpastă care a lovit ţara şi care se numeşte Guvernul Băsescu. Ipocrit şi demagog, incompetent şi şarlatan, măcinat de corupţie şi clientelism, Guvernul Boc a inventat un nou impozit: solidaritatea. Ca şi când cei supuşi abuzurilor, hoţiei şi imoralităţii trebuie să se solidarizeze cu „nefericiţii” de la Putere.”, a mai scris Cindrea.
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

pdl evident

Acum 15 ani

fura de peste tot
Raspunde

Ina

Acum 15 ani

Ordinari si tupeisti ca pdleii,n-am vazut,ar fura si luna de pe cer,bine ca este la ani lumina de ei.
Raspunde

me

Acum 15 ani

cred ca mai mult fura psd-ul dupa cum arata si cheltuielile lor
Raspunde

pliscy

Acum 15 ani

in locul lui cindrea m-as abtine, el tot ce face face pe sume importante.
Raspunde

Lacramioara

Acum 15 ani

Iosf Boda are dreptate: transparent sau netransparent, PSD s-a aflat 14 ani la guvernare, timp in care a jefuit tara mai ceva decat pe vremea fanariotilor. Diferenta dintre fanarioti si pesedisti este una singura: in timp ce primii mai plateau cu capul furaciunile lor, pesedistii (nu toti, numai cei aflati in functii importante si clientela lor) isi rumega linistiti averile, ne sfideaza cu opulenta lor si, din cand in cand, mai plang cu sughituri, sfasiati de mila saracilor. Tare mi-as dori sa pot plange si eu cu lacrimi amare de mila hotilor (de la toate partidele) ajunsi in puscarie.
Raspunde

patriciu

Acum 15 ani

ba voi vedeti ce jeguri is pdlei astia ce vor sa faca da tot i pupati in funduletz no las sa va taie din salari sa muriti de foame inaptilor k ajungeti la sapa de lemn cu PD=l la putere...asa va trebe sa na`avri ce manca cu basescu vostru cu tot de prostanacii naibii ce sunteti ....o furat si psd da o dat si la oameni pe vremea PSD-ului nu erau someri toata lumea traia bine...
Raspunde

george

Acum 15 ani

nesimtitii de PSD-isti k ne-au luat tot deaia suntem acuma in situatia care suntem k au privatizat tot in 2000-2004.\porcilor
Raspunde

ptr George si Lacrimioara

Acum 15 ani

Bai George spunei Lacrimioarei ca-i platesti taxiul si sa treaca pe la mine dar sa nu-si ia chilotei caci vreau sa-i soptesc ceva. Iar tu bucurete singur ca-ci de aia ai mana sanatoasa.
Raspunde

ULOS

Acum 15 ani

Nu mai conteaza ca tot FURT se numeste. Eu nu stiu cum mai scoate Cindrea capul pe strada, si e valabil si pt afemeiatul de Stirbet.
Raspunde

sib

Acum 15 ani

Sunteti o apa si-un pamant.Ati trebui exterminati toti PSD+PNL+PDL+....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus