Vineri,
19.04.2024
Parțial Noros
Acum
2°C

Noi am prins si vremuri frumoase

Legat de criză, de cea mai nouă criză economică, cineva trecut de 65 de ani mi-a spus doar atât: noi am prins şi vremuri frumoase. Într-adevăr, cineva trecut de 65 de ani a prins în primii ani de viaţă sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar mai apoi a văzut pe rând instalarea comuniştilor la putere, a prins perioada bună din anii 70, foametea din anii 80-90, revoluţia, Caritasul, blugii, mineriada, Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Un om cu această experienţă de viaţă îmi spune mie că a prins şi vremuri frumoase. A spus-o văzând ce am prins eu din această viaţă pe melaguri româneşti: foametea din anii 80-90, blugii, Caritasul, cuponiada, Iliescu, Constantinescu, Băsescu.
E un lucru bun, pentru că el că acum la o anumită vârstă vede numai ce-a fost bun. A rămas amintirile plăcute. Din perioada imediată de după război a rămas cu amintirea primelor cinematografe. Atunci când apărea caravana cu filme era un eveniment. Rânduri întregi de spectatori, înghesuiţi pe bănci de lemn, într-o clădire lângă primărie, se răsturnau pe spate atunci când, în film, vedeau o locomotivă filmată din faţă, gonind spre ei. Din perioada colectivizării a rămas cu amintirea bomboanelor cumpărate pe ouă. Ouă furate din gospodărie, şi care nu mai apăreau a inventarul lunar ce trebuia dat „la stat”. Din anii 70 îşi aduce aminte de excursia câştigată la Budapesta, unde, evident, a întâlnit o unguroaică. Din anii grei de dinainte de revoluţie îşi aminteşte de lungile seri alături de prieteni dragi. Se bea vin de casă, se asculta în casetofonul vechi, rusesc, casete cu Gică Petrescu, şi se spuneau pe şoptie bancuri cu poliţişti şi Ceauşescu. După revoluţie a fost în Turcia cu rulmenţi şi s-a întors cu câţiva blugi, dar fără portofel. A jucat la Caritas şi tot ce-a strâns a pierdut, pentru că i-a reinvestit tot în Caritas. La marea privatizare a primit acţiuni la intreprinderea în care lucra, intreprindere care a dat faliment în doi ani. I-a votat pe Iliescu, Constantinescu şi Băsescu.  E o viaţă de om care îi plânge pe cei din generaţia de după el. Noi îi vom plânge pe cei din generaţia de după noi. Şi ne vom aminti doar lucruri frumoase din perioada marii crize economice din anii 2010. Exemple nu aş putea da acum. Poate mai încolo...
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 316

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus