Din a patra putere în stat, presa a devenit preşul de casă al diferiţilor potenţi ai momentului. În loc de Home Sweet Home, ei calcă mândrii pe prima pagină a ziarului de mâine trimisă pentru bun de tipar la vila somptuoasă mai degrabă decât în biroul redactorului şef. Anchetele sunt secerate fără milă, articolaşele sunt rescrise de zeci de ori pentru a fi pe placul ordonatorului de credite.
Aş vrea să spun că vina le aparţine în primul rând ziariştilor. Pentru că, de ce să nu recunoaştem, de foarte multe ori produsul pe care ei îl aruncă pe piaţă este slab calitativ. Dar sunt foarte multe exemple unde echipe bune, chiar foarte bune de presă au fost nevoite să plece capul sau să caute soluţii alternative. Evenimentul Zilei acum ceva ani, Cotidianul, Caţavencu, exemple mai recente. Noul Kamikaze e citat în stânga şi în dreapta pentru anchetele excelente. În 6 luni va trebui să îşi găsească finanţare şi atunci vor intra din nou în aceeaşi horă. Iar în presă nimeni nu investeşte pentru business. Investeşte pentru influenţă, pentru jocul politic, pentru a strânge cu uşa diverşi aflaţi în calea afacerilor conexe din care ies adevăraţii bani.
Spun toate acestea dintr-o oarecare experienţă, pentru că de-a lungul anilor m-am ciocnit de mulţi patroni de presă. Singurii care vor cu adevărat să dezvolte produse jurnalistice, de piaţă, sunt cei săraci. Un înţelept al mediei româneşti spunea că pentru a practica această meserie sunt necesare trei lucruri: să fii nebun de legat, să îţi paradeşti prietenii şi familia şi să fii nebun de legat. Aşa se făcea presă acum 15 ani. Pe teren, în ploaie, pe zăpadă, prin noroaie, în arşiţă, cu aparatele agăţate de gât. Bine, pe atunci nu exista internetul iar comunicatul de presă era o necunoscută. Informaţiile se aflau din stradă şi erau aproape imposibil de controlat sau de cenzurat.
Ultima ispravă a presei centrale m-a dezgustat complet. Ziare ce altă dată aveau coloană au desfiinţat investiţia Primăriei în terminale fără nici cea mai elementară documentare. Că e bună, că e nepotrivită, se poate discuta pe subiect. Dar onest. Chiar dacă Bobby Păunescu a comandat altceva.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 645
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Hermannstadt
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Trotineta
Acum 1 oră
Gheorghe Ion
Acum 1 oră
Sibian