Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Papusica sexy este noua Dior

Actriţa Natalie Portman este imaginea Parfums Christian Dior, aceasta fiind pentru prima oară când vedeta reprezintă un brand de parfumuri şi cosmetice.

"Suntem foarte bucuroşi să o avem pe domnişoara Portman ca imagine a casei noastre de creaţie. Ea va simboliza cu distincţie valorile luxului şi strălucirii pe care le are Dior", a declarat Claude Martinez, preşedinte şi CEO al Parfums Christian Dior.

Încă nu a fost făcut public proiectul în care va fi implicată Portman. Printre vedetele care au reprezentat brandul Dior de-a lungul timpului se numără Sharon Stone, Charlize Theron, Jude Law şi Monica Bellucci.

În pofida frumuseţii sale, Natalie Portman a mărturisit recent că îşi face griji în privinţa aspectului său fizic, după ce a văzut multe actriţe mai în vârstă luptând pentru roluri.

"Vezi oameni care în urmă cu cinci ani erau vedete şi deja sunt uitaţi. Când actriţele ajung la vârsta de 40 de ani, cariera lor intră într-o etapă dificilă", a declarat vedeta în vârstă de 28 de ani.

Portman a mai precizat că nu s-a gândit dacă va apela sau nu la chirurgia estetică atunci când va fi mai în vârstă.

Actriţă, regizoare şi producătoare de film, Natalie Portman a debutat în rolul adolescentei rebele din filmul "Léon", al lui Luc Besson, şi a continuat cu filme precum "Visând la Beverly Hills", "Ispita/ Closer", "Fantomele lui Goya" şi "V de la Vendetta".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus