O femeie din Sibiu este cercetată de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de proxenetism întrucât este suspectată că a obligat două minore, una dintre ele fiind fiica ei, să se prostitueze.
La data de 9 iunie a.c., poliţiştii din Alba au depistat-o pe Livia M., de 34 ani, din oraşul Copşa Mică, judeţul Sibiu, care este cercetată pentru comiterea infracţiunii de proxenetism.
Aceasta este suspectată că, în perioada septembrie 2009 - martie 2010, a obligat- o pe fiica ei, în vârstă de 15 ani şi pe o altă minoră, de 16 ani, să întreţină raporturi sexuale mai mulţi bărbaţi, în schimbul unor sume de bani.
Ancheta în acest caz a avut ca punct de plecare verificările efectuate într-un dosar penal privind infracţiunile de proxenetism şi raport sexual cu o minoră, fapte de comiterea cărora este suspectat Aurel R., din Valea Lungă, judeţul Alba, care în prezent se află încarcerat în arestul I.P.J. Alba.
Suspectei i-a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind intrudusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Alba, urmând ca în cursul zilei 10 iunie a.c, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba cu propunere de arestare preventivă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 426
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Dragan Cristina
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Hermannstädter
Acum 5 ore
Valentino Versace
Acum 6 ore
John