Vicecancelarul şi ministrul de externe al Germaniei, domnul Guido Westerwelle va vizita Sibiul în data de 25 iunie. Domnul Westerwelle se va afla în România în cadrul unei vizite mai ample, iar escala de la Sibiu are ca obiectiv întânirea cu reprezentanţii minorităţii germane. Vicecancelarul Guido Westerwelle împreună cu delegaţia oficială vor sosi la ora 15.10 pe Aeroportul Internaţional Sibiu. În cadrul acestei vizite, vicecancelarul Germaniei va avea o întrevedere cu primarul Klaus Iohannis, programată la sediul Primăriei Sibiu la ora 15.25. După această întânire, delegaţia oficială va fi condusă într-un tur al centrului istoric, iar apoi la ora 16.00 este programată o întânire cu reprezentanţii minorităţii germane din Sibiu, care va avea loc la Forumul German în Sala Oglinzilor. „Suntem bucuroşi de această vizită importantă care vine să confirme şi să întărească bunele relaţii dintre Sibiu şi statul german. Numeroasele vizite primite în ultima perioadă sunt rezultatul moştenirii culturale comune care ne leagă, precum şi al vizibilităţii câştigate de oraşul nostru. Aştept cu interes această întâlnire.”, a declarat primarul Klaus Iohannis.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Aeroportul Internațional Sibiu , Guido Westerwelle , klaus iohannis , Primăriei Sibiu , Domnul Westerwelle , Sala Oglinzilor , Forumul German , Vicecancelarul Guido Westerwel
Vizualizari: 475


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Zzz
Acum 2 ore
A
Acum 2 ore
GRECU
Acum 2 ore
5
Acum 2 ore
5