Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Vladescu: Salariile ar putea creste in medie cu 7% in 2011

Salariile bugetarilor ar putea creşte anul viitor cu 7% în medie pe tot sectorul public, în condiţiile în care vor fi concediaţi 70.000 de angajaţi şi nu se va renunţa la al 13-lea salariu, a declarat miercuri ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. Pe de altă parte, ministrul a precizat, la Realitatea Tv , că, în prezent, numărul de salariaţi avut în vedere să plece din sistemul bugetar este de peste 100.000 de persoane.

"Probabil că discutăm despre câteva zeci de mii de oameni din administraţia locală. De asemenea, discutăm de câteva zeci de mii de oameni din administraţia centrală", spus Vlădescu, potrivit Mediafax.

El a amintit că autorităţile s-au angajat să reducă numărul angajaţilor din sistemul public de la 1,36 milioane la 1,29 milioane, respectiv cu 70.000 de persoane, cheltuielile salariale aferente acestor angajaţi pentru anul viitor fiind de 39 de miliarde de lei.

"Creşterea posibilă medie pe tot sectorul, dacă reducerea e de 70.000 şi nu se renunţă la al 13-lea salariu", a spus Vlădescu, întrebat dacă în urma calculelor reiese că anul viitor este posibilă o creştere de 7% a salariilor angajaţilor din sistemul public.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

http://www.swp.de/ulm/nachrichten/politik/print/ar

Acum 15 ani

ce scriu nemtii despre ro si base
Raspunde

cris

Acum 14 ani

salarile noastre in buzunarele voastre!base sa traitii bine!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus