Marţi,
28.09.2021
Innorat
Acum
13°C

Monarhia, o solutie pentru Romania

 

 

Cu Eginald Schlattner am petrecut o întreagă după-amiază, la „conacul” său de la Roşia. Articolul ce a apărut ulterior a redat prea puţin din câte am înregistrat şi transcris, atunci, alături de scriitorul Eginald Schlattner. Frânturi de gânduri, care nu merită să rămână doar pe un reportofon, le redăm în continuare.

 

Eu cu cărțile mele am făcut turul Franței. Nu pe bicicletă, cu cărțile. La Paris, când le-am povestit că după grădiniță, din școala primară, avem posibilitatea de a preda în 11 limbi, în cele materne, știți ce au înțeles? Unul dintre ei s-a ridicat și a spus: gândiți-vă, în România, copiii, încă din școala primară, vorbesc 11 limbi! Asta au înțeles. Ei nu înțeleg deosebirea pe care o facem noi între cetățenie și naționalitate. Eu sunt cetățean român, nu sunt român, România este patria mea.

Faptul că politica statului și regimul în toate etapele, de la rege până la Ceaușescu și, acum, republica, îmi dau posibilitatea să fiu cetățean român, fără să fiu român este una dintre cele mai mari libertăți pe care le dă România. Și m-a întrebat cineva la Paris: dacă fiecare pe lângă acea conștiință a faptului că este cetățean al României, mai are conștiința faptului că aparține unei comunități, ce îi leagă, care este ideea comună a statului român? Ce ați fi răspuns?

 

În februarie 2007 am avut parte la televiziunea de stat din Germania de o masă rotundă, cu încă patru persoane. Luni, dimineața, la ora unu a fost programată emisiunea. Și m-am mirat, cum, luni dimineața, la ora unu, după două zile de concediu? Cine o să se uite? Niște bătrâni pe care prostata nu îi lasă în pace. Au fost 600.000 de privitori.

”Care e contribuția României la sufletul Europei?”, a fost întrebarea ce mi-a fost adresată. Prima mea contra întrebare a fost cine mai vorbește astăzi de suflete... Eu am spus – spiritualitatea ortodoxă. Și a fost o dispută... nimeni nu vroia să audă de Dumnezeu. Eu le-am spus: spiritualitatea, nu practicile bisericești.

Eu când plec de aici, de la parohie, unde e un du-te vino continuu, mă refugiez o lună la o mănăstire ortodoxă. Am chilia mea.

Să ne luăm timp pentru Dumnezeu – asta a fost teza mea și nu au vrut să mă asculte. Europenii au uitat că sunt creștini de mâna a doua. În ce sens: nemții sunt extrem de darnici. Ai aflat azi, la TV, că un delfin s-a rătăcit, deja se și înființează un cont la bancă unde se primesc donații pentru ajutorarea delfinului. Și, poate, acestea nu sunt decât emanația a ceea ce a spus Iisus Hristos, ”să te iubești pe tine și pe aproapele tău”. Și și pe Dumnezeu. În Vest, aproapele a ajuns aproape de Dumnezeu. De fapt, în a-l ajuta pe cel de aproape, nimeni nu își mai aduce aminte de Dumnezeu.

În lumea ortodoxă e un pic invers: atâta este lăudat Dumnezeu, dar când vine vorba de a-ți ajuta aproapele... e un cuvânt minunat: ”Dumnezeu cu mila...”

 

La ortodocși este ceva din bucuria de a trăi. Dacă intri într-o biserică din occident, indiferent dacă are 100 sau 200 de metri, ce vezi? Răstignirea! Și copii plâng când îl văd pe omul pătimirii. Pe când, dacă intri într-o biserică ortodoxă, această scenă aproape că nici nu o vezi. Fără să vrei, ridici privirea în sus, de unde vine lumina și acolo îl vezi pe Iisus. Nu răstignit, ci ca un împărat, protector. Ce ține în mână? Cartea vieții! De aici rezultă o stare de spirit a occidentalului, fundamental diferită de sentimentul vieții al ortodocșilor. Noi, occidentalii, suntem marcați de ziua patimilor. Pe când, românii vin de la noaptea Învierii, ei sunt deja mântuiți. Moare copilul, toată lumea plânge, dar toată lumea știe că, deja, copilul este înger.

 

Și aici văd eu rolul ortodoxismului. Chiar dacă, în ultima vreme, ortodocșii au devenit foarte mândri și egocentriști, chiar dacă sunt numai vreo 200 de milioane. Și spun că ei sunt drept-credincioși și au monopolizat adevărul. Adevărul lui Iisus Hristos este atât de mare și incomensurabil, încât nu încape în nicio confesiune. Dar trăirea aceasta a credinței de care dai aici, în orice moment, ar putea fi un moment catalizator.

Biserica ortodoxă are acele scene triumfale... eu cred că Biserica Ortodoxă nu trăiește din credibilitatea preoților. Dar oamenii țin mult la Biserică. Credința poporului vine din această credință nativă, genetică, spontană.

 

Ortodocșii nu au curaj... Da, ei sunt deja mântuiți, de aceea suportă. Și, totuși, știu să trăiască. Eu când lucram la Mârșa am vorbit cu secretarul de partid și am crezut că e normal ca, având această funcție, să nu își boteze copiii. A fost foarte nervos pe mine, cum puteam crede așa ceva. În RDG așa ceva nu era posibil. Când am spus acolo că membrii de partid botează copiii, o chelneriță a scăpat farfuria din mână: ”noi suntem comuniști, avem altă credință”. Acest fel nemțesc este neomenesc, dacă vreți. Omul e o ființă plină de contradicții. Și această delimitare, alb – negru, da - nu, sus – jos, este nefirească. Firesc era să fii membru de partid și să îți botezi copii.

 

Occidentalii secularizați, în firea lor sunt creștini, dar nu mai conștientizează. Nu să devină ortodocși, ci să vină la noi să vadă că se poate trăi și în prezența lui Dumnezeu. Eu nu mă gândesc la o ortodoxizare a Occidentului, ci la o trezire la o realitate inconștientizată.

 

Că vine Europa peste România? Deocamdată știu că în ultimii 20 de ani în România s-au ridicat peste 1.000 de mănăstiri și biserici, pe când în Germania trebuie să le dezafecteze.

E o întrebare justă, dar cu o oarecare stereotipie. Nu mai zicem sfârșit de săptămână și toți sunt cu burta goală și mobilul la ureche. Europa vine peste noi, dar nu știu dacă va reuși să ne secularizeze.  Dacă va putea scoate această sămânță a credinței care brusc încolțește după diferite perioade latente. La ultimul recensământ, din 22 de milioane doar 3.000 au spus că nu fac parte din nicio biserică, nu că nu cred în niciun Dumnezeu. Pe când în Germania, jumătate spun că nu cred în nimic.

 

Cum se descurcă România în UE? Cu groază, cu groază. Dar românii, cu toată groaza aceasta și clănțănitul dinților, se descurcă. De exemplu, imediat după integrare, vacile aveau cerceluși, iar transhumanța, dintr-o dată era urcată în camion, brânza nu mai putea fi vândută la mijlocul șoselei. Dar eu vă spun exemplu emblematic: în sfârșit, toate gările de la noi sunt dotate cu coșuri de gunoi, pe care scrie în mai multe limbi ce ai voie să arunci într-o parte, ce tip de deșeu ai voie în altă parte și dincolo. Bruxelles-ul s-a înclinat în fața acestei acțiuni a României. Și eu m-am înclinat, mai adânc, dar ca să văd ce este în acel coș de gunoi cu mai multe guri: nu era nimic, nu era compartimentat în interior, tot gunoiul se amesteca jos.

 

Monarhia cred că ar fi o continuitate pentru România. Să ne tot certăm o dată la cinci ani pe cine punem preşedinte? Să ajungă toţi nepregătiţii. Regii sunt pregătiţi de când sunt mici – atunci când a fost acel atentat asupra moştenitorului tronului Spaniei, el nici nu a mişcat şi toată lumea a fost emoţionată şi mişcată. Nici nu a clipit din ochi, iar altul a spus că de când are cinci ani a fost instruit pentru momentul acesta. E o meserie grea să fii azi un şef de stat. Culmea, este chezăşia democraţiei.

Comentarii

6 comentarii

Zulficar Zavaidocles

Acum 11 ani

Un caine de rasa este mai prost decat un caine obisnuit, de rasa "comuna". Ce-i drept , in ambele cazuri se pot obtine rezultate spectaculoase si sensibil egale prin antrenament/dresaj. La fel de adevarat ca din ambele "soiuri" pot iesi niste monstri.
Raspunde

aurelian

Acum 11 ani

cu masina furata de la mine ai fost la Eginald S.?! Oricum, habar nu aveai de scriitor cand am venit eu la Sibiu. Cei de la Corso stiu ca publici in doua locuri acelasi text? Aurelian
Raspunde

michael

Acum 11 ani

a fost interesant articolul...chiar mi-a placut .
Raspunde

nemilosu

Acum 11 ani

Bun interviul. Bravo Bravo si Pr. Schlattner ca are curajul sa etaleze astfel de opinii pertinente. Intr-o tara de boi condusa de magari, nu te poti astepta decat la comentarii despre caini si masini
Raspunde

kata

Acum 11 ani

Sunt intru totul de acord,ca singura solutie este Monarhia.Cel putin peste hotare sa fim reprezentati cu cinste.Pina acum citiva ani destestam aceasta idee dar acum cred ca este cea mai buna.
Raspunde

Echipa conteaza

Acum 11 ani

Bine, dar regele cu cine ar conduce tara? Tot cu FSN-ul ? Tot cu politicienii santajabili cu dosarele serviciilor de informatii (cine nu are dosar de santajabil nu este acceptat in cloaca maxima) ? Pe cine are regele, afara de actorul care i-a luat fata de sotie si de niste nonagenari?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus