După ce a mărit taxele de şcolarizare pentru următorul an universitar, Universitatea „Lucian Blaga” pregăteşte mărirea şi a preţului de cazare în cămine. Totul depinde de alocaţia bugetară pentru fiecare student în parte, alocaţie care urmează să fie stabilită la Bucureşti şi care nu pare prea sănătoasă. Apoi TVA-ul crescut se va reflecta şi în produsele de la cantină. Deci, alţi bani, altă distracţie. Am stat de vorbă pe această temă cu Ramona Todericiu, adjunctă în cadrul Direcţiei Generale Administrative a ULBS. Nu are veşti prea bune.
Reporter: Nu mai e mult şi se încheie perioada de depunere a cererilor de cazare în cămin, doar câteva zile. Aveţi nişte date centralizate, ştiţi câţi studenţi s-au înscris până acum?
Ramona Todericiu: Deocamdată nu avem astfel de date şi oricum situaţia se schimbă pe final, pentru că din experienţă vă spun că mulţi lasă pe ultima sută de metri. În perioada aceasta mulţi studenţi sunt şi plecaţi acasă, alţii mai au examene, deci pe ultimele zile se va decide.
Rep.: Dar la prima vedere, diferă anul acesta concurenţa la cazare?
R. T.:Eu cred că da! Sau fără să am ceva date foarte precise la momentul acesta vă pot spune că va fi o concurenţă mai mare decât în alţi ani pentru că ţinând cont de situaţia economică generală, cred că lucrurile vor fi mult mai... sau să spunem că bătaia va fi mai mare pentru camere. La fel şi pentru anumite cămine anul acesta.
Rep.: Există anumite cămine mai căutate şi mai solicitate?
R. T.:Depinde de fiecare, comozii vor în căminele care sunt aproape de facultate, cei care au bani vor bineînţeles în căminul 3 sau căminul 2 şi ceilalţi, care sunt normali, vor oriunde. Aceasta este categoria care îmi place mie cel mai mult. Sunt oameni normali care nu au pretenţii aiurea. Adică eu înţeleg să insişti dacă eşti bolnav, dacă ai ceva probleme, dar aşa numai că vrei tu sau că ţi se pare ţie, nu mie se pare tocmai ok.
Rep.: Câte locuri aveţi anul acesta în cămine? S-a schimbat schimbat ceva faţă de anii anteriori?
R. T. Nu, nu s-au schimbat prea multe, avem tot în jur de 1.900 de locuri de cazare.
Rep.: Şi cam cum acoperă ele cererea? Sunt destule?
R. T.:Hai să zic că ele reuşesc să acopere în jur de 70 la sută, maxim. Nu ştiu încă ce va fi anul acesta. Sunt foarte curioasă şi eu ce va fi pentru că faţă de anii trecuţi presiunea a fost mult mai mare. Sunt mult mai mulţi studenţi care vor şi mult mai mulţi care vor în toamnă! Probabil că... hai să nu zic că sunt debusolaţi dar cei pe care nu prea i-a interesat cazarea şi ajung în septembrie, octombrie, să dea din colţ în colţ.
Rep.: Pentru anul universitar viitor se vor schimba ceva tarife de cazare?
R. T.:Da, sigur se vor schimba dar nu ştiu să îţi spun cu cât pentru că noi nu avem încă valoarea subvenţiei, ori ea este una din componentele preţului final. Are un aport foarte important în tariful de cazare. Şi în momentul în care nu ştiu care este subvenţia, nu pot să ştiu nici care va fi noul preţ.
Rep.: Atunci, credeţi că va fi o creştere însemnată sau una mai moale, acceptabilă?
R. T.:Nu ştiu încă. Nu cred că va fi o creştere foarte mare pentru că noi niciodată nu am agreat ideea de a scumpi foarte mult tarifele.
Rep.: Degeaba nu agreaţi, că nu este după plăceri...
R. T.:Da, totuşi ele vor fi la un nivel acceptabil pentru că noi întotdeauna am căutat să le păstrăm la un nivel care să ne acopere cheltuiala, nu mai mult. Nouă ne trebuie doar să ne acoperim cheltuiala.
Rep.: Investiţii pe vară se vor face?
R. T.:Nu cred. Vom face ceva investiţii, nu foarte mari.
Rep.: Întreţinere, văruieli...
R. T.:Da, de întreţinere, de igienizare... toate căminele vor avea parte de aşa ceva. Se vor mai verifica instalaţiile, mici reparaţii de întreţinere pe aici, pe acolo. La cantină se vor face lucrări mai însemnate, va în renovare cu totul sala principală de mese, va fi modernizată.
Rep.: Cantina parcă a mai fost modernizată o dată, acum vreo doi ani?!
R. T.:Da, la cantină s-au mai efectuat lucrări acum doi ani, atunci când s-a reparat mansarda dar parterul nu a intrat în lucrări de renovare, acum vrem să-l renovăm. Va fi adus la standardele internaţionale. Iarăşi depinde şi de ce bani vorm avea de la minister.
Rep.: Se simte criza?
R. T.:Ea se simte mai mult la minister.
Rep.: Mai puţin la universitate...
R. T.:O vom simţi, normal, şi noi!
Rep.: La cantină cresc tarifele?
C. T: Da, vor creşte şi aici, nu avem ce face. Dar nu vă pot da încă cifre exacte.
Rep.: TVA-ul mărit ne-ar putea arăta cu cât va fi creşterea?
R. T.:Nu ştiu cum se va reflecta TVA-ul dar e clar că sunt problme şi la noi, aici. Pentru detalii este mult prea devreme acum. Nu pot să ştiu de pe azi pe mâine cu precizie ce va fi, în condiţiile în care mai nimeni nu are nicio certitudine. Noi ţinem legătura permanent şi cu alte universităţi şi centre universitare din ţară dar şi la ei este acelaşi lucru, nici ei nu au prea multe certitudini. În acest moment toată lumea aşteaptă să vadă cum va reacţiona ministerul, ce bani va da ministerul şi după aceea ne vom putea face şi noi nişte calcule. Pot doar să vă asigur că nu vor fi prea mari creşterile pentru că noi, în acest domeniu avem o altă politică. Dorim doar să să ne acoperim cheltuiala, nu să obţinem şi profit, aşa cum fac majoritatea universităţilor. În plus, în anii trecuţi am realizat cea mai mare parte a lucrărilor necesare la cămine şi cantine, acum mai sunt doar lucrări de întreţinere şi igienizare, cam asta e situaţia.
Rep.: Probleme aţi avut anul acesta cu studenţii, nu v-au lăsat ceva pagube prin camere?
R. T.:Să zicem, ca în fiecare an, au fost ceva dar nu ieşite din tipare. Nu mai multe, nu mai puţine ca în alţi ani. Am avut, e clar, ar fi aiurea să spun acum că avem numai nişte sfinţi, suntem şi ei copii...
Rep.: Copii mai sunt?
R. T.:Pentru mine tot copii sunt şi aşa vor rămâne. Au o vârstă la care sunt predispuşi la aşa ceva, au fost probleme, dar nu prea mari.
Rep.: O ultimă întrebare. Există perspective pentru anul viitor ca numărul locurilor de cazare din ULBS să crească sau tot acestea rămân?
R. T.:Nu, nu există perspective de genul acesta. Sincer vă spun că nu cred, pentru că noi în fiecare an luăm cam tot ce rămâne şi de la licee. Şi avem şi studenţi care în timp ce se plâng că rămân în stradă nu acceptă şi alte oferte decât ce vor ei. Anul trecut am avut câteva sute de locuri la Lia şi nici nu s-a pus problema să le ocupe. Nici măcar nu au mers să vadă cum arată şi care sunt condiţiile.
Rep.: Şi au rămas neocupate?
R. T.:Da, studenţii vor doar în căminele 1, 2 şi 4. Cât mai aproape de facultate, dacă se poate chiar deasupra sălii de cursuri... asta este şi într-un fel îi înţeleg!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ramona Todericiu , Lucian Blaga
Vizualizari: 357
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Periscop
Acum 4 ore
Excelent +1
Acum 5 ore
Bastiu
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 6 ore
Emil