Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

O saptamana de muzica in Piata Mare la Cantecele Muntilor

Săptămâna viitoare, între 21 şi 26 iulie, este rezervată cântecelor şi jocurilor populare din Polonia, Bulgaria, Cipru, Israel, România.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul- Junii” Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu şi Cercul Militar Sibiu organizează  Festivalul Internaţional de Folclor CÂNTECELE MUNŢILOR.

Invitaţilor din străinătate li se alătură reprezentanţi ai folclorului românesc din judeţele Bihor, Cluj, Vaslui, Caraş-Severin, Mureş, Sibiu, precum şi îndrăgiţi solişti de muzică populară.

Cea de-a XXXV-a ediţie, ediţie aniversară, va fi marcată prin 35 de evenimente deschise deopotrivă publicului larg şi specialiştilor în domeniu. Astfel, vineri, 23 iulie, orele 19.00, va avea loc parada ansamblurilor participante, pe traseul: Bvd. Nicolae Bălcescu- Piaţa Mare. Parada va fi urmată de spectacolul „Junii Sibiului şi invitaţii lor”, organizat în Piaţa Mare. Sâmbătă, 24 iulie, orele 20.00, şi duminică, 25 iulie, orele 20.00, sibienii sunt aşteptaţi din nou la spectacole folclorice în Piaţa Mare. Programul festivalului este completat de seri culinare cu specific tradiţional, lansări de carte, expoziţii, audiţii muzicale şi workshopuri.

Festivalul Internaţional de Folclor CÂNTECELE MUNŢILOR îşi propune să contribuie la valorificarea tradiţiilor unor comunităţi româneşti şi străine, abordând unitatea în spiritul diversităţii culturale.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus