Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

A omorat o femeie si a fugit de la locul accidentului

H. Robert, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe str. Râului, datorită stării de ebrietate în care se afla (0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi a vitezei neadaptate la condiţiile de drum, într-o curbă a pierdut controlul directiei de mers, a pătruns pe scuarul din beton ce delimitează cele două sensuri de deplasare, unde a acroşat pietonul V. Doina, în vârstă de 61 de ani, pe carea proiectat-o pe carosabil.

Imediat după producerea accidentului de circulaţie, conducătorul auto a părasit locul accidentului fără încuvinţarea organelor de poliţie, fiind identificat ulterior la domiciliu, unde a fost efectuată testarea cu aparatul etilotest. Victima accidentului a fost transportată la Spital, unde a decedat. În urma verificărilor efectuate de poliţiştii rutieri s-a stabilit faptul că şoferul autoturismului avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

Conducătorul auto H. Robert a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Sibiu, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu alcoolemie peste limita legală, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de politie şi conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, urmand a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunerea de arestare preventivă, informează Luciana Balteș,purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus