Marţi,
19.03.2024
Partial Noros
Acum
-1°C

Daca Bucur nu a fost prim-vicepresedinte, nici Ariton nu e presedinte!

Organizaţia judeţeană a PD-L Sibiu consideră că articolul cu titlul: "Corneliu Bucur: Cer anchetă internă în PD-L Sibiu. Am fost îndepărtat de camarila lui Ariton!" este un articol de scandal, iar Turnul Sfatului răspândeşte informaţii mincinoase. PD-L Sibiu a transmis presei locale, nu şi la adresa Turnului Sfatului, un comunicat în care "înfierează" articolul publicat pe site. Minciuna din ştire este, conform celor de la PD-L, faptul că proaspătul exclus din organizaţie, Cornel Bucur, nu a fost prim-vicepreşedinte al PD-L Sibiu. Democrat-liberalii au uitat se pare de perioada în care organizaţia municipală a organizaţiei era condusă de Cristian Bicher. Acesta îi avea ca prim-vicepreşedinţi pe Cornel Bucur şi Ovidiu Luca. "În final, regretăm faptul că o publicaţie locală, „Turnul Sfatului”, a intrat în jocul murdar al răspândirii informaţiilor mincinoase, cum ar fi calitatea d-lui Bucur de prim-vicepreşedinte al organizaţiei PDL Sibiu. Constatăm, şi cu acest prilej, că TS se remarcă prin jurnalismul de scandal şi dezinformările pe care le practică", scriu democrat-liberalii în comunicat.

Redacţia Turnului Sfatului a redactat la rândul ei o scrisoare deschisă în care le explică democrat-liberalilor sibieni cine sunt foştii şi actualii lideri ai partidului.

Scrisoare deschisă către organizaţia PD-L Sibiu


Stimate doamne, domnişoare şi eventual domni.

Vă transmitem cu deosebit respect că publicaţia Turnul Sfatului nu şi-a propus să devină o publicaţie / site de scandal, aşa cum dumneavoastră insinuaţi printr-un comunicat de presă, pe care regretăm că nu l-am primit de la dumneavoastră, ci de la colegi din mass-media. Amuzaţi şi ei şi noi de acest comunicat, am decis să vă dăm câteva explicaţii pentru a fi înţeleşi cât mai bine (atât cât se poate). Mai ales că nu este pentru prima dată când vă declaraţi indignarea vizavi de publicaţia noastră.

Suntem plăcut surprinşi să aflăm că o declaraţie a unui fost coleg de-al dvs, Corneliu Bucur, laolaltă cu o declaraţie a unui actual coleg de-al dvs, Ion Ariton, ambele declaraţii, inserate într-un articol fac o ştire de scandal. Dacă şi dvs. aţi ajuns la această concluzie, începem să înţelegem de ce PD-L este cotat acum în sondaje cu 7%, precum PRM în vremurile lor bune.

În altă ordine de idei, din fraza: „regretăm faptul că o publicaţie locală, Turnul Sfatului, a intrat în jocul murdar al răspândirii informaţiilor mincinoase, cum ar fi calitatea d-lui Bucur de prim-vicepreşedinte al organizaţiei PDL Sibiu”, noi înţelegem următoarele:

    * Membrii Biroului Judeţean al PD-L nu ştiu din ce partid fac parte. Abrevierea partidului pentru care probabil au şi semnat o adeziune este PD-L, nu PDL. PDL este abrevierea de la Pharmaceutical Defence Limited (o asociaţie a farmaciştilor din Australia).
    * Membrii Biroului Judeţean al PD-L nu ştiu cine ocupă sau au ocupat funcţii prin partid. Nu-i nimic, vă reamintim noi, una din menirile presei fiind aceea de a informa. Corneliu Bucur, alături de Ovidiu Luca au fost prim-vicepreşedinţi ai organizaţiei municipale a PD-L Sibiu, pe vremea când această organizaţie era condusă de Cristian Bicher. Dacă nu vă amintiţi nici de domnul Cristian Bicher, vă spunem că el este democrat-liberalul sibian care ştie cel mai bine că bătaia nu este ruptă din rai.



Stimaţi reprezentanţi ai PD-L Sibiu,

Vă răspundem, pentru că nu sunteţi la primul atac de acest fel, țintit clar către imaginea publicației Turnul Sfatului.

Tot sub curajoasa semnătură ”Biroul de presă al PD-L Sibiu”, în aprilie 2010 către presa din Sibiu a fost emis un alt comunicat, în care predominau acuzațiile de lipsă de ”profesionalism”, ”dezinformare”, ”lipsă de simț civic” sau ”înșelătorie gazetărească”, toate aruncate înspre Turnul Sfatului și cei care semnează aici.

Reacția de atunci a dvs. a fost stârnită de alte două articole publicate de Turnul Sfatului. Unul făcea referire la ”afacerea PD-L de la Biertan”, prin care corpul de control al Instituției Prefectului încuviința plata unor datorii către o firmă demult radiată, iar al doilea material publicat vorbea despre ”dispariția șefului centurii ocolitoare a Sibiului”, a celui care superviza execuția lucrărilor. Dacă în prima situație descrisă, încă mai există un proces pe rol, în cea de-a doua deznodământul a fost cel descris în articolul atunci publicat. În prezent, lucrările la secțiunea întâi a Sibiului sunt coordonate de o cu totul altă persoană.

Atunci, echipa Turnul Sfatului a decis să nu aibă nicio reacție publică față de puerilul comunicat emis de organizația politică de la Sibiu. La fel, echipa Turnul Sfatului nu a dorit să facă nici din culisele activității de presă în vremurile actualei guvernări ”subiecte de primă pagină”. Prin urmare, până acum nu am făcut niciodată publice presiunile venite din partea reprezentanților organizației PD-L Sibiu, presiuni exercitate atât asupra echipei redacționale, cât și asupra partenerilor societății comerciale care editează ziarul Turnul Sfatului.

Nu o să ne prevalăm nici acum de aceste acțiuni care nu-și au locul decât în originala democrație românească și vom continua să ne facem, după cum putem și ne pricepem, meseria.

Cu deosebit respect pentru votanţii dvs.,

echipa Turnul Sfatului: Alin Bratu, Bogdan Brylynskei, Silvana Armat, Laurențiu Parnică, Traian Deleanu.

 

COMUNICATUL PD-L

DECLARAŢIE DE PRESĂ

Pentru corecta informare a opiniei publice sibiene, dorim să facem câteva precizări, după declaraţiile publice tendenţioase fără acoperire în realitate ale d-lui Corneliu Bucur, în legătură cu excluderea sa din organizaţia judeţeană a PDL. În primul rând, trebuie menţionat faptul că această hotărâre nu a fost luată de o „camarilă”, ci de echipa de conducere a PDL Sibiu. Această echipă, pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, a condus organizaţia la victorii electorale cu ocazia ultimelor alegeri locale, parlamentare, euro-parlamentare şi prezidenţiale. Iar cauzele hotărârii nu au fost legate de interesele personale ale vreunuia dintre membrii PDL Sibiu, ci de însuşi modul în care d-l Bucur a înţeles să ne reprezinte în forul deliberativ judeţean şi să participe la activităţile organizaţiei.

Excluderea d-lui Corneliu Bucur din organizaţia PDL Sibiu a fost urmarea unei atitudini constante a acestuia de a se poziţiona contrar politicii PDL şi votului grupului de consilieri, precum şi prin folosirea calităţii de consilier judeţean pentru a-şi apăra interesele strict personale. Consiliul de Coordonare Judeţean, analizând cererea grupului de consilieri judeţeni şi propunerea Biroului permanent Judeţean al PDL Sibiu, a decis în unanimitate excluderea d-lui Bucur din organizaţie. Măsura a fost luată în data de 1 iulie a.c. Între timp, echipa de conducere a încercat să medieze conflictul din interiorul grupului de consilieri judeţeni, pentru a evita punerea ei în aplicare.  Acest lucru n-a mai fost posibil după şedinţa extraordinară a CJ Sibiu, din 21 iulie.

În final, regretăm faptul că o publicaţie locală, „Turnul Sfatului”, a intrat în jocul murdar al răspândirii informaţiilor mincinoase, cum ar fi calitatea d-lui Bucur de prim-vicepreşedinte al organizaţiei PDL Sibiu. Constatăm, şi cu acest prilej, că TS se remarcă prin jurnalismul de scandal şi dezinformările pe care le practică.

 

Biroul permanent judeţean al PDL

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

mosierii

Acum 13 ani

suntem iobagi pe mosia politicienilor. nu cred ca exista un tupeu mai mare decat al politicienilor. si voi, astia de la TS, de ce nu va cumintiti? vreti sa o mai luati odata in freza de la Ariton, Turcan and Co., asa cum ati patit cu SibiuStandard?
Raspunde

Melee

Acum 13 ani

"Abrevierea partidului pentru care probabil au şi semnat o adeziune este PD-L, nu PDL. PDL este abrevierea de la Pharmaceutical Defence Limited (o asociaţie a farmaciştilor din Australia)." Of, of ... iar nu v-ati facut bine temele si nu sunteti informati corect. Munca de teren mesterilor, munca de teren.
Raspunde

Federal

Acum 13 ani

Draga Turnul Sfatului, daca nu ai stiut pana acum te informez eu, un cititor ocazional, ca Partidul Democrat Liberal si-a schimbat abrevierea de la PD-L la PDL! Sa nu te mai faci de cacao next time! ;)
Raspunde

l

Acum 13 ani

daca redactia turnul sfatului nu s-ar fi simtit atacata si ar fi considerat ca tot ce a transmis despre pdl(pdl si nu pd-l in urma deciziei luata in mai,cred, a consiliului de coordonare eveniment daca imi aduc bine aminte s-a desfasurat la Paltinis) nu ar fi comentat si si-ar fi continuat sa isi faca treaba in continuare...dar acest articol demonstreaza ca se simt \"cu musca pe caciula\" cum s-ar spune in popor...
Raspunde

l corect

Acum 13 ani

daca redactia turnul sfatului nu s-ar fi simtit atacata si ar fi considerat ca tot ce a transmis despre pdl(pdl si nu pd-l in urma deciziei luata in mai,cred, a consiliului de coordonare evenimentul daca imi aduc bine aminte s-a desfasurat la Paltinis) sunt doar informatii corecte si fara conotatii, nu ar fi comentat si ar fi continuat sa isi faca treaba in continuare...dar acest articol demonstreaza ca se simt \\\"cu musca pe caciula\\\" cum s-ar spune in popor...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus