După ce au cutreierat satele în lung şi în lat, purtând produsele lor tradiţionale, meşteşugarii rromi poposesc pentru două zile în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la târgul dedicat în totalitate lor.
Târgul Meşteşugarilor Rromi se va desfăşura în zilele de 31 iulie şi 1 august, într-o nouă ediţie menită să susţină utilitatea şi frumuseţea schimbului intercultural.
De la simple obiecte de artizanat, precum o lingură de lemn, un vas de cupru sau un mic inel, se poartă mai departe tradiţiile unui popor. Şi în acest an, comunitatea rromilor îşi etalează aceste opere a căror creaţie s-a transmis din tată în fiu.
“Rudar, cărămidar, argintar, căldărar pot fi cuvinte care aparent nu spun nimic, dar cine nu a gustat vreodată supa cu o lingură de lemn, cine nu a îndepărtat murdăria din curte cu o mătură, cine nu a preparat rachiul într-un alambic de cupru? Toate acestea le au meşteşugarii rromi în comun, aceia care de-a lungul timpului au adus în casele noastre şi ale strămoşilor o sumedenie de artefacte utile în viaţa cotidiană”, explică muzeograful Oana Burcea.
Târgul Meşteşugarilor Rromi este o invitaţie pentru toţi aceia care, sâmbătă şi duminică, vor avea dorinţa să viziteze Muzeul în aer liber din Dumbrava Minunată a Sibiului, şi care, pe lângă monumentele arhitecturale, vor putea admira şi/sau achiziţiona produsele atât de trebuincioase oricărei gospodării.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 524
Ultimele comentarii
Acum 12 minute
Un român
Acum 14 minute
Client
Acum 15 minute
Un român
Acum 18 minute
Chris
Acum 26 minute
Chris