Aproape 50% dintre bărbaţi s-ar teme să sară în ajutorul unui copil care are probleme ca să nu fie consideraţi pedofili, arată un studiu preluat de Daily Mail. 44% ar ezita să intervină pentru a-i ajuta pe copiii din vecini, ca nu cumva să fie suspectaţi că vor să-i răpească, scrie evenimentul.ro.
Asemenea temeri se asociază cu o slăbire a simţului comunitar. Copiii sunt lăsaţi tot mai puţin afară şi îşi petrec cea mai mare parte a timpului în casă, potrivit cercetării. Asociaţia Play England, care a comandat studiul, avertizează că adolescenţii şi copiii au tot mai puţin ocazia să se joace afară.
Copiii au în general 6 prieteni în zona în care locuiesc - în timp ce, acum o generaţie, aveau 14 -, mai constată studiul, desfăşurat pe 2.000 adulţi şi copii. Pentru că au puţini prieteni în vecinătate, aproape o jumătate dintre copii au voie să se joace afară doar supravegheaţi de un adult. În timp ce 90% dintre cei care sunt astăzi adulţi se jucau pe stradă în copilărie, în prezent, 30% dintre copiii între 7 şi 14 ani n-au avut niciodată această şansă.
Asociaţia Play England arată că cei mici cresc mai fericiţi şi mai sănătoşi dacă se pot juca în siguranţă afară.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Daily Mail , Asociaţia Play England
Vizualizari: 342
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
@AndreiM fascistul de serviciu
Acum 1 oră
Periscop
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil