Joi,
07.11.2024
Cer Senin
Acum
-1°C

Grigore Popescu: suntem modesti, nu ne permitem taieri de panglici

Noul sediul al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu a fost inaugurat, luni, investiţia fiind de 9,5 milioane de euro, în ciuda inaugurării „modeste” realizată în prezenţa preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar.

Costul final al investiţiei, cu toate dotările necesare, a fost de 800 de euro pe metrul pătrat, însă oficialii de la Fisc nu au precizat exact cu ce sume s-au făcut achiziţiile şi nici cine sunt furnizorii constructorului.

"Suntem atât de modeşti, încât nu ne permitem să facem fast, tăieri de panglici, să invităm politicieni, să pierdem vremea, să invităm oficialităţi", a afirmat directorul Finanţelor sibiene, Grigore Popescu, citat de Agerpres.

Cu un sediu nou, modern, placat cu marmură, cei 380 de angajaţi ai Finanţelor şi ai Gărzii Financiare au fost dotaţi cu calculatoare performante şi birouri noi, LCD-uri pe holuri, unde apar numele lor, însă nu au putut fi 'dotaţi' şi cu zâmbete.

Şeful de la Finanţele din Sibiu se laudă cu unul din cele mai moderne sedii din ţară şi cu un sediu vechi pe care vrea să îl transforme într-un an de zile în hotel de două stele, cu restaurant. El susţine însă că degeaba are ghişee, pentru că sibienii se lovesc de finanţişti reci.

"Este un câştig: existenţa ghişeelor. Încerc să îi învăţ pe colegii mei de la ghişeu să zâmbească. Dacă aş putea, ar fi deosebit, dar e bine", a spus, luni, în conferinţă de presă, directorul Grigore Popescu.

El a prezentat noul sediu ca pe o realizare a ultimilor 17 ani, pentru că această construcţie a fost gândită încă din 1992. Clădirea este amplasată la o distanţă de 150 de metri de vechiul sediu al Finanţelor.

Noul sediu are 2.207 metri pătraţi, înălţându-se pe opt etaje, ultimul fiind o terasă care nu este la dispoziţia publicului. Clădirea are peste 3.000 de metri pătraţi de birouri, aproape 5.000 de metri pătraţi cu sală de şedinţe, arhivă, tezaur şi parcare auto. Parcarea este însă prea mică, aşa că doi investitori au amenajat, deja, în apropiere, două parcări private. Finanţiştii şi comisarii Gărzii Financiare Sibiu au la dispoziţie trei terase, care se întind pe 1.200 de metri pătraţi.

Printre avantajele noii clădiri se numără faptul că se află într-o zonă centrală a municipiului Sibiu. Subsolul clădirii este prevăzut cu un fast-food, dar şi cu un magazin de valorificare a bunurilor confiscate. Etajul 7 al clădirii este prevăzut cu două săli de curs şi spaţii aparţinând Centrului zonal Sibiu al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă.

Clădirea are un singur lift, insuficient pentru contribuabili, ţinând cont că aici vin 60 la sută din totalul contribuabililor din judeţ. O altă problemă a investiţiei record de 9,5 milioane de euro este lipsa senzorilor de fum, care există doar într-o mică parte a clădirii. Noul sediu al Finanţelor sibiene are probleme şi cu arhiva, situată într-un subsol cu umiditate crescută, unde infiltraţiile de apă sunt ceva obişnuit.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

lol

Acum 14 ani

Pai, chemati-l pe Klaus, ca lui ii plac taierile de panglici!
Raspunde

DAN

Acum 14 ani

Dupa suma cheltuita in vremuri de criza nu s-ar zice111
Raspunde

Sibiu Auto Moto Show

Acum 14 ani

Sibiu Auto Moto Show 28-29 August la Sala Transilvania. Prima expozitie Auto-Moto din SIBIU! Veti avea ocazia sa admirati masini tuning, super cars, old cars, rally cars, motoare (Enduro, Choppers, Race etc.), atv-uri modificate, automobile offroad, concurs de miss, prezentare de moda, demonstratii cu motoare, burn-out masini, tombole pentru vizitatori si premii pentru participanti.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus