Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Zeci de sibieni au reclamat la OPC o firma care efectua lucrari de termoizolare a blocurilor

Zeci de sibieni l-au reclamat la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor pe patronul unei firme de construcţii angajată pentru lucrări de termoizolare a blocului, patron căruia i-au achitat diferite sume de bani, dar muncitorii nu au finalizat lucrarea, transmite corespondentul Mediafax.

Firma de construcţii a încheiat contracte individuale cu aproximativ 40 de familii dintr-un bloc de zece etaje din municipiul Sibiu, oamenii plătind un avans. "Suntem zece familii care am plătit câte 1.800 de lei, iar restul au plătit 600, 1.000, 1.200 de lei. Pe o parte a blocului au realizat ceva din lucrare, în sensul că la dormitoare au izolat, dar la băi, bucătării şi sufragerii nu au făcut nimic, dar stăm cu schela la geamuri, de ne e frică să nu intre hoţii. Pe cealaltă parte a blocului, la vecini, nu au făcut nimic şi oamenii le-au dat bani", a declarat, luni, corespondentului Mediafax, Adriana Galben, preşedintele unei scări de bloc.

Persoanele păgubite, multe dintre ele pensionari, sunt îngrijorate că nu îşi vor mai recupera banii. "Am dat prima dată 500 de lei şi au venit că mai trebuie să dăm. Am mai dat 600 de lei şi am rămas cu banii daţi. Suntem pensionari şi pentru noi 1.100 de lei sunt bani foarte mulţi. Am depus reclamaţie la OPC, dar la Poliţie ne e teamă să depunem, că dacă-l arestează nu ne mai recuperăm banii. Suntem disperaţi", a declarat Ana Lupă, una dintre păgubite. Potrivit locatarilor blocului respectiv, paguba totală se ridică la 37.000 de lei, iar lucrarea, contractată în luna aprilie, nu a fost nici până în prezent realizată.

"Avem mai multe reclamaţii pentru un operator economic care lua banii în avans la oameni şi nu a efectuat lucrarea. În repetate rânduri l-am chemat la sediul nostru, a promis că face lucrarea, dar acum de ceva timp nici nu mai dăm de el. Oamenii ar trebui să fie un pic atenţi şi să nu dea bani în avans pentru niciun fel de lucrare", a declarat Ioan Axente, director adjunct la OPC Sibiu. Potrivit acestuia, firma în cauză nu este singura care a procedat în acest fel.

Şapte persoane au reclamat un alt operator economic din municipiul Sibiu care nu a efectuat lucrările la timp, însă paguba în acest caz este mai mică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

lol

Acum 14 ani

Acelasi articol din Tribuna si, la fel, fara numele borfasilor! Atunci ce rost mai are informatia, doar sa vedem ca unii sunt smecheri, iar altii fraieri? Ziaristii de doi bani...
Raspunde

iulia

Acum 14 ani

unde naiba v-ati facut facultatea? nu sunteti in stare sa dati un articol complet
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus